Ateliere cu meșteri gorjeni la Cula de pe digul Jiului

Opt meșteri populari din Gorj se reunesc la Târgu-Jiu pentru a transmite mai departe meșteșugurile tradiționale care riscă să dispară. Din 26 august, la Cula de pe digul Jiului, începe o serie de ateliere gratuite în care participanții, tineri și adulți, vor putea învăța tehnici autentice de țesut, cusut, pictură pe lemn și împletit fibre vegetale , direct de la artizani autentici.
Parcul Central din Târgu-Jiu va deveni un adevărat atelier viu de tradiție și identitate culturală. Sub egida proiectului „Lemnul, Pânza și Vorba”, organizat de Asociația Docuart, în parteneriat cu instituții locale, publicul are ocazia să învețe direct de la opt meșteri gorjeni consacrați, în cadrul a patru ateliere de meșteșuguri tradiționale.
Programul atelierelor este împărțit în două sesiuni, astfel în perioada 26–30 august 2025
se vor desfășura cele două ateliere :
Țesut tradițional – cu Claudia Drăghescu și Maria Dinoiu
Cusături cu motive gorjenești – cu Elena Mihuț și Dan Ciuncanu
Între 1–5 septembrie 2025 vor avea loc alte două ateliere :
Pictură pe lemn cu inspirație populară cu Alina Coconu și Tiberiu Ecovescu
Împletit nuiele și fibre vegetale cu Gheorghe Cârjă și Ion Roșu
Fiecare atelier are o durată de 20 de ore (4 ore pe zi timp de 5 zile) și este deschis gratuit persoanelor de peste 10 ani, în limita a 30 de locuri pe atelier. Participanții pot opta pentru maximum două ateliere, unul din fiecare sesiune.
Înscrierile sunt deschise până pe 22 august 2025 și se fac prin email, la adresa: atelier@docuart.ro cu menționarea numelui, vârstei și atelierului ales.
Cei înscriși vor avea ocazia să expună lucrările realizate în cadrul unei expoziții speciale, organizate în luna octombrie, de Ziua Patrimoniului Imaterial.
„Meșteșugurile tradiționale sunt mai mult decât simple tehnici – sunt povești, răbdare, sens și identitate. Prin aceste ateliere, aducem împreună generații, punem în valoare memoria și amprenta locului”, declară Daniela Apostol, coordonatoarea proiectului.
Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu Jiu, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși”, Universitatea „Constantin Brâncuși” prin Institutul de Cercetare, Dezvoltare și Inovare , Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”.
Vizualizări: 398
Distribuie Trimite pe WhatsApp