Reparaţii la Ginecologie, doar după scandal. Medic: Această secţie a fost uitată mereu

Inspectorii sanitari au finalizat verificările la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu. Secţia Ginecologie a intrat sub lupa reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Neregulile au fost confirmate, iar conducerea unităţii medicale are termen de trei luni să se conformeze şi să facă reparaţiile necesare pentru ca activitatea medicală să nu fie afectată şi nici pacienţii puşi în pericol.

Până în februarie 2018, unitatea medicală are ultimatum să facă modernizări şi reparaţii curente la Secţia Obstetrică – Ginecologie din cadrul Spitalului Judeţean.  „Noi am desfăşurat acel control după ce am fost sesizaţi de acele nereguli. Colegii mei ştiau acele probleme. Au un plan de conformare. Până în luna februarie trebuie să remedieze aceste nereguli. Toate deficienţe trebuie să fie reparate, iar medicii trebuie să-şi desfăşoare activitatea aşa cum trebuie. Nu au fost depistate deficienţe în ceea ce priveşte condiţiile igienico-sanitare, regulile de igienă, dezinsecţia ori dezinfecţia. Noi îi vom monitoriza în continuare”, a declarat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

 Două saloane, în plin şantier

Deja, s-a început igienizarea a două saloane. Acolo, pereţii au fost zugrăviţi, au fost schimbate paturile şi reparate geamurile pe unde se pierdea căldura. „Am tras oxigen la trei saloane şi la o sală de tratament. S-au făcut reparaţii la ferestre. Nu mai sunt condiţiile de atunci. Am luat decizia de a face aceste reparaţii curente. Secţia va fi modernizată în urma licitaţiei care va fi organizată la Consiliul Judeţean. Noi am făcut reparaţii de urgenţă din bugetul nostru. Nu vom aştepta după licitaţia celor de la Consiliul Judeţean. Ne-am luat măsuri de precauţie. Vom înlocui mobilierul medical, o parte din instrumentar, din aparatură”, a explicat Gigel Capotă, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.

Mobilierul va fi înlocuit şi s-a dispus achiziţionarea mai multor mese ginecologice. Cele folosite în prezent sunt pline de rugină. Patru mese vor fi cumpărate până la sfârşitul acestui an.

 Medic: Este un prim pas

În acelaşi timp, mai anunţă managerul Capotă, se va achiziţiona şi o parte din instrumentarul necesar. „Este un pas. Se face igienizarea în două saloane. Se vopsesc pereţi, se înlocuiesc paturile, avem oxigen în trei saloane. Să sperăm că nu se va încheia totul aici. Este nevoie de mai multe modernizări pentru ca noi să ne continuăm activitatea la standarde minime măcar. Să ştiţi să dumneavoastră că un malpraxis poate să vină şi din cauza condiţiilor în care ne desfăşurăm noi, medicii, activitatea. Această secţie nu a fost reabilitată, a fost uitată mereu. Mai mergem şi noi prin alte secţii, ale aceluiaşi spital. Parcă acolo eşti în alt spital, atât de mari sunt diferenţele”, ne-a spus medicul ginecolog Adrian Tetileanu.

Vizualizări: 1,397

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: