Reţinut pentru pornografie infantilă

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reţinerea pentru  o perioadă de 24 de ore a inculpatului Pleșescu Vasile-Cristian, în vârstă de 37 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor  de pornografie infantilă şi coruperea sexuală a minorilor.

    În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada august - octombrie 2016,  inculpatul Pleșescu Vasile-Cristian a contactat prin două aplicaţii de mesagerie, mai mulți minori cu vârste între 12-14 ani, de preferință băieți, cărora le-a solicitat să-și facă poze în poziții indecente sau în ipostaze pornografice, pe care le urmărea în direct  prin intermediul unei camere web sau care  îi erau transmise prin intermediul celor două aplicații.

     S-a reţinut  că, pentru a-și ascunde identitatea, inculpatul și-a atribuit un nume de fată și a motivat că are camera web defectă, comunicând cu victimele, numai în scris.

    Totodată s-a reţinut că în aceeași perioadă, începând cu data de 15 august 2016, inculpatul Pleșescu Vasile-Cristian a contactat un  minor în vârstă de 12 ani pe care l-a determinat să producă materiale cu caracter pornografic, respectiv, să efectueze acte de natură explicit sexuală (expunerea organelor genitale, mimarea unui act sexual, masturbare), materiale pe care le-a stocat în sistemele informatice proprii.

    Ulterior, inculpatul  i-a solicitat persoanei vătămate  informații cu privire şi la alţi minori, colegii de clasă sau prieteni cu vârste apropiate, pe care i-a contactat solicitându-le materiale cu caracter pornografic.

     Cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului Pleșescu Vasile-Cristian au fost identificate şi ridicate 65 suporturi optice (CD/DVD), 3 agende, 46 file cu înscrisuri olografe, 4 telefoane mobile, 5 cartele sim, un card de memorie, o minitabletă, 29 hard disk-uri și două laptop-uri.

     Inculpatul va fi prezentat Tribunalului Gorj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.

     Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Gorj şi Arad.

     Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

     Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Vizualizări: 2,028

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: