Rezultatul procedurii de selecție de la CEO, anulat de instanță. Și acum?

Tribunalul Gorj admite acțiunea lui Daniel Burlan împotriva Complexului Energetic Oltenia, Ministerului Energiei și ARC Consulting SRL și anulează rezultatul selecției Directoratului companiei. Burlan a dat în judecată după ce a fost descalificat din concurs invocându-se un motiv fals. Întrebarea este ce se întâmplă acum, când se demonstrează și în instanță că procedura de selecție a fost viciată dar Directoratul a fost validat?


Tribunalul Gorj a emis astăzi o decizie importantă în favoarea lui Daniel Burlan în disputa sa cu firma ARC Consulting SRL, Complexul Energetic Oltenia și Ministerul Energiei, anulând rezultatul procedurii de selecție pentru un post de membru în Directoratul CE Oltenia

În plus, Tribunalul a hotărât ca părțile (ARC Consulting SRL, Complexul Energetic Oltenia și Ministerul Energiei) să plătească în solidar suma de 5696 lei către Daniel Burlan. Această sumă acoperă cheltuielile de judecată, inclusiv onorariul avocatului, taxa de timbru și cheltuielile de transport.

Decizia Tribunalului Gorj, pronunțată astăzi, 17 aprilie 2024, reprezintă o victorie semnificativă pentru a demonstram încă o dată, problemele legate de procedura de selecție: ”Admite acţiunea. Anulează rezultatul procedurii de selecţie privind pe reclamant, respectiv, anulează adresa nr.156/19.01.2024 privind respingerea reclamantului din procedura de selecţie. Obligă pârâţii, în solidar, la plata sumei de 5696 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv, onorariu avocat, taxă de timbru şi cheltuieli de transport. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată astăzi, 17.04.2024, la Tribunalul Gorj, prin punerea soluţiei la dispozţia părţilor de către grefa instanţei”.


Trei persoane au fost numite directori la CEO în urma unei proceduri extrem de dubioase, dar care a fost legalizată de Consiliul de Supraveghere, care a validat concursul. 

Vizualizări: 5,128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: