Risc crescut de avalanșă în Gorj

"Pericol de avalanșă în masivele montane din Nordul județului Gorj, respectiv masivele Parâng, Vâlcan și Godeanu", este avertizarea transmisă vineri de Salvamon Gorj.

Potrivit meteorologilor, se vor mai depune 15-20 cm de zăpadă proaspătă tip pulver peste stratul actual care este instabil. "Acesta nu are o buna coeziune cu stratul mai vechi care este în general stabilizat. La peste 1800 m se întâlnesc numeroase plăci de vânt și troiene însemnate de zăpadă, iar o parte din zăpadă a fost spulberată și depozitată pe văile adăpostite. Ninsorile și  temperaturile exclusiv negative vor conduce la creșterea in continuare a stratului, iar pe creste vântul va forma cornișe și plăci de vânt, iar în zonele adăpostite troiene și depozite însemnate de zăpadă", se arată în buletinul nivometeorologic.

La supraîncărcări oricât de mici, dar izolat și spontan, se vor declanşa curgeri sau avalanşe de dimensiuni mici sau medii datorită ruperii plăcilor de vânt sau prin alunecarea stratului proaspăt peste cel vechi cu zăpadă înghețată de pe pantele suficient de înclinate. Riscul este mai ridicat în zonele adăpostite, unde sunt acumulări importante de zăpadă.

Sub 1800 m, stratul are dimensiuni  mai reduse, dar și aici există riscul declanșării unor avalanșe de dimensiuni mici în zonele cu depozite de zăpadă spulberată de la altitudini mai mari. Sub 1500 m, stratul este de dimensiuni reduse, dar va continua să crească.

Vizualizări: 872

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: