Romul sfinţeşte DEX-ul

Ne-a vizitat o formaţie de romi, la redacţia Kamikaze. Nişte romi simpatici. Ne-au cântat, după care, la un pahar de palincă de Mediaş, ne-au invitat la primul lor concert. Aveau cu ei şi impresarele. Nişte domnişoare la fel de simpatice, dar niţel prea implicate pentru gustul meu. Le-am bănuit imediat că-s oengiste. Mai ales că, într-unul din cântece (o adaptare drăguţă după Jingle Bells), refrenul pretindea pe-un ton impertinent ca interpreţii să fie numiţi romi, nu ţigani.

În formaţie e şi o tânără. Ba nu, o romă tânără. Chiar mică, aş fi zis. Bănuiam că are 16 ani şi maxim trei copii. Cîntă cu vocea şi dă din buric. Îmi spune că are 20 de ani şi că nu se supără că am crezut că e mai mică şi că e la a doua căsătorie. O întreb dacă pe ei chiar îi deranjează că sunt numiţi ţigani sau spun şi ei aşa, la presiunile piariştilor lor. Şi când spun asta mă strâmb şi fac cu ochiul spre domnişoarele nerome din încăpere. La început, ţiganco-roma cea tânără se fâstâceşte. Nu pare a fi deranjată, dar pe gură îi iese altceva. Ceva de genul ”da, ne deranjează, ”ţigan” e un termen peiorativ”. Mă uit la ea zâmbind şi mă întreb dacă fără intervenţia energică a ONG-urilor în viaţa ei ar fi ştiut ce înseamnă ”peiorativ”. E şi ăsta un beneficiu. Între timp, văzând că-i interoghez vedeta, una dintre domnişoarele cu meclă implicată sare ca o leoaică pe scaunul de lângă mine. ”Ţigan e termen peiorativ, scrie şi în DEX”. Ca să lămurim situaţia, iau laptopul şi deschid dexonline.ro. La prima definiţie, nici urmă de peiorativ. Dar oengista şi-a făcut temele. La a treia definiţie şi al treilea sens, într-adevăr, avem ”persoană cu apucături urâte”. Adevărul e că nici băieţii care fac dicţionarele astea nu sunt foarte inteligenţi.

Când oare vor înţelege şi oengiştii că nu există romi, adică buni, şi ţigani, adică răi.

mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 210

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: