Roşca duce o luptă interioară la aceste alegeri

Unora dintre liderii CE Oltenia frământările generate de noile alegeri şi rezultatul acestora le cauzează lupte interioare. Este cazul lui Nelu Roşca, liderul din Motru, care adoptă o atitudine pacifistă, spunând că prin „pizmuială“ nu se poate face nimic bun în CEO. Totodată, el admite că toată lumea stă şi aşteaptă rezultatul alegerilor. „Este şi o perioadă pre-electorală. Toată lumea îşi umflă muşchii, fac negocieri, care vor veni la Guvernare. Este un factor care determină o stare de asta de lupte interioare şi nu numai. Ce să ne aşteptăm? Toată lumea aşteaptă să vină alegerile. Să se clarifice o guvernare şi să creioneze lucrurile şi stabilite, aşa cum trebuie până la urmă“, a spus Roşca la Radio Infinit.
Ce partide vor susţine sindicatele la aceste alegeri nu e sigur, însă cert este că nu vor sta deoparte. La Motru, cel mai probabil va candida Severus Militaru, fost lider sindical la Roşiuţa, cel căruia i-a luat locul Roşca. Nu se ştie dacă aversiunea dintre cei doi s-a sfârşit şi dacă va conta pe ajutorul acestuia la alegeri. (M.M.)

Vizualizări: 656

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: