Ionel Ilie vrea să ştie dacă rămâne şeful CE Oltenia

Managerul interimar al CE Oltenia, Ionel Ilie, va da un ultimatum noilor supraveghetori din companie, spun surse din cadrul societății. Conform acestora, Ilie le va cere noilor săi șefi să ia o decizie în ceea ce îl privește, adică să hotărască dacă îl mențin în fruntea companiei cu un mandat precis și cu remunerația aferentă sau să-l schimbe dacă au alte preferințe. Ionel Ilie le va cere să spună explicit ce atribuții va avea, asta în situația în care membrii Consiliului de Supraveghere vor merge tot cu el în fruntea companiei energetice. Asta pentru că în momentul de față Ionel Ilie nu are niciun fel de putere de decizie în ceea ce privește Divizia Minieră, condusă în prezent de Daniel Antonie, care este coordonată direct de către Consiliul de Supraveghere. O primă discuție în acest sens între managerul interimar al CE Oltenia și noii supraveghetori ar putea avea loc chiar joi, 22 septembrie, după ce aceștia din urmă vor veni la Gorj să semneze contractele de mandat pe care le-au obținut în urma selecției.

Vizualizări: 3,835

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: