S-au tamponat pe șoseaua de centură. Ambulanţă privată, izbită în plin

Accident cu doi răniți înregistrat miercuri dimineața pe șoseaua de centură a municipiului, în evenimentul rutier de pe strada Barajelor fiind implicată și o ambulanță privată, care, din fericire, nu avea pacienți.

Șoferul de 57 de ani, din Bumbești Jiu, s-a trezit dintr-o dată cu mașina de pe contrasens în fața sa. Autoturismul condus de un tânăr de 29 de ani din Stănești a derapat într-o curbă, din cauza vitezei, cel mai probabil, și a intrat pe celălalt sens de mers, izbind în plin ambulanța privată.

Accidentul s-a produs în condițiile în care în zonă era ceață, iar vizibilitatea era redusă. Ambii șoferi de pe cele două mașini au fost răniți, dar fără să aibă viața pusă în pericol. Cei doi au fost transportați la spital, unde le-au fost recoltate și probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatele indicând că niciunul dintre ei nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Vizualizări: 2,308

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: