Să fii român în Ţara lor!

1 Decembrie aproape că nu mai spune nimic românilor de azi. Istoria e compromisă prin gesturi mici, fără substanţă. O paradă, un mic şi o bere, chef, petreceri, muzică pentru toate gusturile... degustabile în stradă. Stridenţele atrag populaţia. Poporul nu mai este atras de nimic. De altfel, e greu să fii atras de ceva în care nu crezi, în care nu poţi investi nici măcar un salut, românesc, bărbătesc, altădată semnul bunei învoiri între neamuri.

Solemnitatea cântecului popular adevărat, autentic, a fost înlocuită cu ambiţia petrecăreţilor de „a o face lată“, de a se distra  „la maxim“, de a coborî în ridicol istoria. Cum să faci istorie în stradă- Vă ţineţi de glume- Istoria este o lecţie predată în spaţii închise, în locuri sterile, în care nu mai şti dacă ceasul din perete a înţepenit de atâta oboseală.

Ne interesează şi acum, la finele lui 2008, plicticoasele şi anostele informări despre trecut, cu statistici care îngroapă eroi, victorii, care amputează crezul naţional sau care condamnă la uitare.

Nu mai ştim nimic despre noi: ce suntem, cine am fost. Despre ce dorim să fim, habar nu avem. Nici nu ne interesează. Îi lăsăm pe alţii să gândească. Noi controlăm, evaluăm, judecăm.

Despre noi răspund alţii. Ne convine: nu este costisitor. Dacă nu ne place istoria despre noi, o aruncăm la coş. Ni se iartă, facem rugăciuni, ne târâm coatele şi dăm ocol bisericilor, ne strigăm vinovăţia... Poate aude cineva... Şi poate ne şi reformează... Identitatea nu este o problemă... Dacă ea poartă un nume, e uşor de înţeles că ni-l putem atribui.

Amnezici, versatili, ne aniversăm ziua naţională cu un respect şablonizat. Arborăm steagul, chemăm fanfara, batem pasul defilării şi luăm un loc repaus după re-distribuirea mândriei naţionale. Sunt cinică, ştiu, dar e o singură cale de a descrie goliciunea zilei pe care câteva televiziuni o maschează prin sigle sau emisiuni băşcălioase. La una dintre ele mi-am oprit acţiunea nervoasă de zapping. Am văzut un clop maramureşan alături de doi şmecheri de România, geluiţi, confuzi, distraţi, indiferenţi. Ce căutau ei în platou, nu ştiu. Nici ei nu ştiau. Erau invitaţi „de ziua lor“ naţională. Ei se simţeau a fi alţii. În pielea de român îşi jucau rolul pe care l-au negociat la machiaj. După emisiune, pudra şi fardul au căzut. N-au mai fost necesare.

Timpurile cer să fii occidental, aderat european. Sau asistat în spaţiul modernităţii târzii. Sau, într-un caz şi mai nefericit, vremurile acceptă compromisuri identitare: 1 Decembrie să fie... 12 februarie. Sărbătorim un popor sau o populaţie?

Vizualizări: 38

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: