Salariați ai CEO, în proces cu compania. Motivul!

Sunt salariați ai Complexului Energetic Oltenia, dar în același timp au o gospodărie la câteva sute de metri de depozitul de cărbune de la Cariera Jilț Nord. Vorbim de mai mulți gorjeni care au dat în judecată compania, plângându-se de poluare. Judecătoria Târgu Jiu a dispus efectuarea unei expertize, care să stabilească în ce măsură plângerea este susținută.

Expertul are de răspuns la peste 20 de întrebări, legate de respectarea distanței legale între benzile de cărbune și gospodărie, de nivelul zgomotului făcut de benzile transportoare și așa mai departe.

“Să se stabilească nivelul zgomotului făcut de către benzile transportoare, instalaţia de concasare a cărbunelui, instalaţia de încărcare a cărbunelui în vagoane precum şi zgomotul produs de manevrarea vagoanelor cu ajutorul locomotivei în timpul funcţionării acestora; Să se stabilească dacă benzile transportoare sunt carcasate în vederea diminuării noxelor şi zgomotului; Să se precizeze dacă nivelul noxelor şi zgomotul produs de activitatea pârâtei se încadrează în limita admisă; Să se stabilească, pe baza rezultatelor obţinute, dacă reclamantul este afectat de noxele şi zgomotul produs de activitatea desfăşurată de pârâtă”, sunt doar câteva dintre solicitările la care expertul trebuie să răspundă.

Dat fiind că cei care se plâng de poluarea din minerit au la rândul lor în gospodărie o activitate economică, ce cuprinde un bar/cafenea, spălătorie auto, vulcanizare şi mentenanţă, expertul va trebui să analizeze în ce măsură activitățile cu pricina sunt autorizate și dacă respectă normele de mediu.

Mai mult, pentru că unii reclamanți au și calitatea de salariați ai companiei miniere, s-a cerut în expertiză ca, în cazul în care reclamanţii depun acte medicale care pot avea legătură cu condiţiile de mediu, să se precizeze dacă diagnosticele (afecţiunile medicale) menţionate în cuprinsul lor, reprezintă boli legate de profesie. Asta ţinând cont de faptul că doi dintre reclamanţi “sunt angajaţii la C.E.O. şi beneficiază de drepturi băneşti şi sporuri corespunzătoare desfăşurării muncii în condiţii de muncă grele/deosebite (zgomot; praf; ploaie; frig; zăpadă)”.

Potrivit actelor de la instanță, compania a luat mai multe măsuri de protejare a mediului în zonă, de la plantarea de salcâmi până la montarea unor panouri de protecție cu înălțimea de opt metri.

Vizualizări: 3,917

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: