Sânmărtean pleacă din iarnă de la Pandurii. L-a „adoptat” pe Angelotti!

Jucătorii care la începutul sezonului își făceau planuri de play-off cu Pandurii au început să plece unul după altul de la echipă, după ce situația financiară s-a înrăutățit, singurul care dă asigurări că prinde sfârșitul anului la Târgu Jiu fiind Lucian Sânmărtean.

Curtat de Craiova, dar și de CFR Cluj, fostul stelist spune că doar orgoliul său de jucător profesionist și al colegilor săi îi determină pe pandurii actuali să nu își bată joc de meciurile în care evoluează, banii fiind ultimul lucru la care se gândesc în condițiile actuale de la club.
„Mai stau aici până la final, nu vreau să plec la jumătatea drumului. Din iarnă vreau să mă mut pentru că nu se poate face performanță în situația asta. Suntem jucători profesioniști și vrem să demonstrăm că suntem jucători de calitate, de caracter. Din iarnă fiecare își urmează drumul. Sunt sub contract cu Pandurii, nu am discutat cu nimeni deocamdată. Din iarnă voi alege o altă echipă în funcție și de ce voi discuta cu familia mea”, spune Sânmărtean. Până atunci, el recunoaște că i-a adoptat pe puștii veniți de la echipa de juniori, grija cea mai mare având-o de Angelotti Trocan. „E chiar prietenul meu, toată echipa face mișto pe chestia asta, că l-am adoptat, că e copilul meu. A făcut un meci bun, a dat o centrare foarte bună. A avut o evoluție dătătoare de speranță. Toți au posibilitatea să demonstreze că sunt jucători valoroși”, a declarat Sânmărtean.
Puștiul al cărui nume seamănă cu al fostului internațional ce se ocupă acum de Bayern Munchen spune că tată lui și-a dorit să-l facă fotbalist încă de mic, iar el pare să confirme că nu și-a ales greșit domeniul după ce, în meciul cu Timișoara, a dat o pasă de gol. „Nu am debutat cu victorie, sper să fie data viitoare. Părinții mei au vrut de mic să mă facă fotbalist. E o responsabilitate mare pentru mine. Sper să ajung la performanțele marelui Ancelotti. Visul meu e să joc la Barcelona”, a spus puștiul de la Pandurii.
La clubul ce încearcă să evite falimentul în această iarnă are șanse să debuteze și Cosmin Bîrlan, tânărul din Baia de Aramă care în urmă cu câteva luni s-a apucat de cântat muzică populară la nunți și botezuri. Visul lui a fost să devină jucător profesionist, dar Pandurii i-a comunicat că nu mai are nevoie de el chiar când se pregătea să plece cu echipa într-un turneu în Turcia. Între timp, Bîrlan a participat și la diverse concursuri de muzică populară, reușind să câștige întreceri grele, ultima sa participare fiind chiar în week-end-ul trecut la un festival în Caraș Severin. A fost ultima cântare până la primăvară, de acum încolo el fiind așteptat la Pandurii, în speranța că va intra și pe teren și va demonstra că se pricepe și la fotbal la fel de bine ca la muzica populară.

Vizualizări: 1,199

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: