Săptămâna patimilor!

Postul şi rugăciunea sunt două din multele metode prin care fiecare creştin speră ca Dumnezeu să-i mai şteargă din lunga listă a păcatelor săvârşite cu voie sau fără voie. În săptămâna patimilor ar trebui să fim mai buni, mai îngăduitori mai cu frica lui Dumnezeu. Zic că ar trebui pentru că uitându-mă pe sumarul ştirilor aflate în primplanul atenţiei publice am rămas stupefiat. Un chinez care  şi-a omorât doi conaţionali, i-a tranşat, i-a fiert şi i-a deşertat la canalizarea bucureştilor a fost pus în libertate de o judecătoare de la Tribunalul Bucureşti deşi, spun specialiştii, toate probele aflate la dosar îl arătau ca fiind autorul crimelor abominabile. Judecătoarei i s-a făcut milă de el şi l-a eliberat după trei ani de încarcerare. În săptămâna patimilor el se plimbă liber prin Bucureşti dacă n-o fi „tăiat-o” spre alte zări. Tot acum, 40 de ruşi fără nici o vină au fost ucişi de văduvele negre iar teroriştii ceceni îşi asumă crima de la metroul rusesc ca pe ceva ce-i face mândri de existenţa lor. Cătălin Voicu, omul despre care se spune că a creat o reţea mafiotă din politicieni a fost arestat dar cei care au beneficiat de ajutorul său dezinteresat îşi vopsesc liniştiţi ouăle şi se pregătesc de paşte. Moldovenii basarabeni stau pe ghimpi şi trag tot felul de sfori pentru funcţia supremă în strat, cea de preşedinte. RATB-iştii au blocat circulaţia în Bucureşti şi zeci de mii de oameni au reinventat mersul pe jos. Buzăul tinde să devină capitala profesorilor furioşi pentru că acolo mărşăluiesc toate cadrele didactice nemulţumite de salariile primite. În Senat lui Geoană a început să i se pară prea strâmte hainele, după ce Voicu a fost arestat. Maria Sultz, vicepreşedinta PSD Dolj, cea care a distrus serele Oradea, serele Codlea, staţiunea Palas, Piscicola Dunăreni etc,  nu se simte nici ea mai bine după arestarea tătucului Voicu. Au început s-o strângă pantofii pe care şi-i aruncă sub masa de la Consiliul judeţean ori de câte ori poposeşte pe acolo în calitate de consilier. Micuţul Boc încearcă cu disperare să strunească din frâu mişcările sociale din ce în ce mai energice şi pare să nu se teamă că va fi călcat în picioare. Televiziunile Vântului au înnebunit de tot şi fac din tot ţânţar armăsar. Dacă ar fi să te uiţi numai la ei ar trebui să-ţi găseşti o ţară bananieră unde să emigrezi. Dinu Patriciu s-a certat cu echipa de conducere de la Adevărul şi echipa l-a lăsat cu poponeţul în baltă pentru că şi-a prezentat demisia. Dacă scrie câte o pastiluţă în propriul lui ziar, conu Dinu a crezut că se şi pricepe la presă! Sindicaliştii lui Vântu, mari lideri cum se pretind ei au fost chemaţi la DNA să dea socoteală pentru o evaziune fiscală cu multe zerouri pe care au făcut-o pentru regele SPA-ului. În general doar oamenii cu mulţi bani se plâng. Săracii se mulţumesc cu puţin! Pentru că vâltoarea vieţii ne-a cuprins pe toţi aproape fără să ştim şi fără să vrem am uitat să spunem o vorbă bună, să mângâiem un copil să mirosim o floare şi să alinăm o durere. Până la sfintele sărbători de Paşte mai avem încă timp să facem gesturi care ne stau la îndemână şi care aduc un strop de mulţumire celor mai nevoiaşi decât noi. Făcându-le vom arăta că Iisus n-a pătimit în zadar pentru ca noi să fim mântuiţi.

Vizualizări: 79

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: