„Sărutul” deschide Festivalul „Zilele Elvira Godeanu”

Iubitorii teatrului sunt invitaţi duminică, 13 mai, la premiera piesei „Sărutul”. Spectacolul despre Brâncuşi deschide practic Festivalul Naţional de Teatru „Zilele Elvira Godeanu”. Pentru această piesă încă se mai găsesc bilete.

„Sărutul” este un eseu vizual teatral în regia lui Horaţiu Mihaiu. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: Ion Alexandrescu, care joacă rolul lui Constantin Brâncuşi, Marian Negrescu şi Radu Botar, care îl însufleţesc pe Dumnezeu, Dan Calotă - Sfântul Petru, Monica Sfetcu, Adriana Rodica Negrescu, Adelina Puzdrea, Mihai Robert Rădulea, Vlad Cătălin Rădulea, Alexandru Manea, Eugen Titu, Liminiţa Şorop, Mădălina Ciobănuc, dar şi alţi actori.

Spectacolul va începe la ora 20.00, iar costul unui bilet la premieră este de 30 de lei.

Regizorul Horaţiu Mihaiu a spus că este pentru prima dată când vine la Târgu Jiu cu un spectacol. „Am pornit de la o idee a sculpturii lui Brâncuşi, «Sărutul». O sculptură care a fost, practic, prima lui lucrare în stilul său arhicunoscut. După o experienţă cu marele Auguste Rodin, un sculptor clasicist, a vrut cumva să aducă o replică la celebrul sărut al lui Rodin, printr-o lucrare de sculptură pe o factură absolut nouă. Este un spectacol despre Brâncuşi, dar nu este un spectacol omagial cum ar crede lumea că se întâmplă de obicei”, a spus Horaţiu Mihaiu.         
Regizorul clujean a spus că este un mare admirator al sculptorului Constantin Brâncuşi. Este emoţionat şi abia aşteaptă să vadă cum va primi publicul spectacolul său. Sunetul, scenografia şi costumele actorilor au fost concepute de regizor. „Am adus în spectacol şi două lucruri care sunt mai puţin cunoscute despre Brâncuşi, dintre care o referire la sculptura sa pentru orbi, total necunoscută, şi faptul că a fost influenţat de arta egipteană. Cei care nu cunosc prea bine viaţa şi opera lui Brâncuşi  au astfel un motiv de a înţelege arta sa”, a mai spus regizorul Horaţiu Mihaiu.

Vizualizări: 739

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: