Schimbări în regulamentul Ligii 1, cluburile vor 9 rezerve la meci

Un număr de 11 cluburi din Liga 1 sunt de acord cu propunerea lui Victor Pițurcă de a schimba regulamentul din fotbalul românesc de primă ligă. Universitatea Craiova a solicitat ca numărul de jucători înscriși în raportul de arbitraj să crească de la 18 la 20, cu consecința creșterii numărului de jucători de rezervă de la șapte la nouă.

Universitatea Craiova a trimis în acest sens o solicitare către Liga Profesionistă de Fotbal prin care cere modificarea Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), iar LPF a anunțat că 11 cluburi au fost de acord cu propunerea oltenilor. „Precizăm faptul că, în urma ședinței Comitetului Executiv al FRF, când clubul Universitatea Craiova a solicitat ca numărul de jucători înscriși în raportul de arbitraj să crească de la 18 la 20, cu consecința creșterii numărului de jucători de rezervă de la șapte la nouă, celelalte 13 cluburi din CASA Liga 1 au răspuns astfel:  11 cluburi s-au declarat de acord cu solicitarea Universității Craiova, iar două cluburi și-au manifestat dezacordul fără a oferi alte precizări.  Dintre cele 11 cluburi care și-au manifestat acordul, nouă au făcut-o fără a avea vreo obiecție față de cererea Universității Craiova, iar alte două cluburi din Liga 1 și-au dat acordul, dar au precizat că nu acceptă un număr de opt jucători, formați la nivel național, pe foaia de joc”, se arată în comunicatul LPF.

LPF a înaintat de urgență către FRF, în atenția Secretariatului General și a Departamentului Juridic, centralizatorul opțiunilor exprimate de membrii afiliați, cu rugămintea de a fi îndreptat către Comitetul Executiv, împreună cu materialele specifice, pentru ședința acestuia de joi, 3 octombrie 2019.

Dacă FRF va aproba ca numărul de jucători trecuți pe foaia de joc să crească de la 18 la 20., cluburile din Liga 1 vor avea câte 9 rezerve pe bancă, nu 7 ca până acum.

Solicitarea oltenilor vine după ce FRF a obligat cluburile să aibă doi jucători U21 din primul minut pe teren. Astfel, Victor Pițurcă susține că trebuie să aibă 4 jucători sub 21 de ani în lot și că e nevoie de mai multe rezerve, pentru ca antrenorii să aibă mai multe variante.

Vizualizări: 641

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: