Se anunță ploi, după săptămâni de secetă

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, valabilă până marţi seară, 14 septembrie, în zonele de munte, în Moldova şi în nordul Munteniei.

Atenţionarea Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), este valabilă marţi, între orele 12.00 şi 22.00.

"În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a zonei montane, local în Moldova şi pe arii restrânse în nordul Munteniei vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 20...25 l/mp şi izolat 30...40 l/mp", arată ANM.

Codul galben vizează judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău şi, parţial, judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj şi Bihor.

Astfel de fenomene se vor semnala, pe arii restrânse, şi în centrul, estul şi sudul teritoriului.

Vizualizări: 2,217

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: