Seară de muzică şi poezie românească

Mai multe instituţii de cultură şi de învăţământ din Gorj participă în această săptămână la acţiunile organizate de „Zilele Municipiului”. Miercuri, târgujienii sunt invitaţi la un spectacol organizat de Liceul de Arte ,,Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu. Spectacolul ,,Noi, artiştii !”, ediţia a IV a va avea loc în amfiteatrul oraşului, începând cu ora 16.00. Evenimentul face parte din acţiunile prilejuite de împlinirea a 610 ani de atestare documentară a oraşului nostru. Tot cu acest prilej se va reface şi atmosfera Târgului de Odinioară. Seara va fi una de muzică şi poezie românească. La Biblioteca Judeţeană «Christian Tell» va fi lansată cartea „Nu ştim aproape nimic”, a jurnalistei Puşa Roth în dialog cu cântăreţul şi compozitorul Sergiu Cioiu, care va fi prezent special pentru a rememora împreună cu cei prezenţi cântecele care compun Tripticul Brâncuşi, compoziţii foarte cunoscute în anii '60 - '70. Cu aceeaşi ocazie, va fi difuzat şi filmul Tripticul, dedicat Ansamblului Monumental de la Târgu Jiu realizat de Radio Televiziunea Română. Tot miercuri, începând cu orele 20.00, Florin Berculescu va susţine un recital extraordinar de pian, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”.

Vizualizări: 270

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: