Sediul primăriei Alimpeşti, reabilitat cu fonduri europene

Clădirea în care îşi desfăşoară activitatea administraţia locală din Alimpeşti a intrat într-un amplu proces de reabilitare. Clădirea are un model arhitectural aparte, ce va fi păstrat după restaurare, spun autorităţile locale. În urma demolărilor care s-au făcut pentru înfrumuseţarea sediului administrativ al primăriei, a rămas o uşă la etaj, care duce... nicăieri. Responsabilii din primăriei au bătut uşa în cuie.

Sediul primăriei Alimpeşti arată jalnic, clădirea fiind într-un stadiu avansat de degradare, atât la interior, cât şi la exterior. Chiar la intrarea în clădire este un fel de centură care stă să cadă în orice moment. În interior pereţii sunt plini de mucegai, iar la grupurile sociale din afara clădirii apa ajunge în wc prin intermediului unui furtun la care este ataşat un robinet la unul din capete. De circa o săptămână au fost demarate lucrările de reabilitare, iar autorităţile speră ca până la finele acestui an primăria să capete un nou aspect, iar condiţiile de lucru să fie altele. „Este în perioada de reabilitare. Avem contract de finanţare semnat pe fonduri europene. De aceea am început să demolăm ce scrie în proiect, să facem ce trebuie să facem. Clădirea nu este nici monument istoric, nici monument de patrimoniu, nu are un regim special pentru reabilitare. Păstrăm arhitectura aşa cum este. Am obţinut fonduri europene de 200.000 euro, proiectul este mai mare, mai sunt şi nişte dotări la Serviciul Public pentru Situaţii de Urgenţă, mai sunt dotări pe primărie, pe căminul cultural, tot în aceşti bani. Lucrările trebuie terminate până la sfârşitul anului”, a declarat Elena Mosor, primăriţa din comuna Alimpeşti.

După demolarea holului prin care era asigurat accesul de la etaj, la grupurile sociale de la parter a rămas o uşă care nu mai foloseşte la nimic. Cei care nu ştiu şi privesc clădirea din afară pot crede cu uşurinţă că cei care au conceput imobilul au montat o uşă care nu serveşte la nimic. După demolarea acelui coridor, autorităţile au bătut câteva cuie în uşă ca nu cumva să fie deschisă şi cineva să cadă în gol. „Uşa am blocat-o pentru că am început renovarea primăriei în spate, acolo. Ducea înainte la grupul social. Era un coridor care era făcut ulterior, care nu făcea parte din clădire. A trebuit să îl desfiinţăm, se pune o nouă centrală, se face un nou grup social modern”, a mai spus primăriţa din Alimpeşti.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: