Șef nou la SGA Gorj

Marius Arjocu a preluat conducerea Serviciului de Gospodărire a Apelor Gorj, după demisia lui Alexandru Buduran. Arjocu este și lider de sindicat în instituție.

Alexandru Buduran și-a dat demisia din funcție, în urma acuzaţiilor că ar fi folosit angajaţi SGA la construcţia cabanei sale de la Rânca.

ITM Gorj l-a amendat cu 140.000 de lei pentru muncă la negru, pentru că a găsit 7 persoane lucrând la negru la cabana lui Buduran, iar IPJ Gorj a deschis dosar penal pentru delapidare și fals.

Potrivit IPJ Gorj, la data de 7 octombrie, ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 39 de ani ar fi dispus ca în perioada septembrie-octombrie 2020, nouă bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 50 de ani, angajați ai instituției pe care o conduce, să desfășoare activități de construire la o pensiune deținută de acesta în orașul Novaci, zona montană Rânca.

"În acest sens, bărbații, ar fi fost pontați în fals la locul de muncă, deși aceștia și-ar fi desfășurat activitatea la locația de mai sus. În cauză s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare și fals intelectual", a transmis IPJ Gorj.

Timp de două zile, directorul Buduran s-a victimizat, spunând că amenda de 140.000 de lei i se pare prea mare și că este o victimă a unor jocuri politice.

Vizualizări: 3,531

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: