Şeful Transportului Public din Târgu Jiu, doctor în chimie organică

Şeful Compartimentului Transport Public Călători, Florin Paşolea, a ajuns la primăria Târgu Jiu după ce Fabrica de Ţigarete din municipiu a devenit o ruină. Doctorand în chimie organică, şi-ar fi dorit să ocupe un post legat tot de specializarea pe care o dobândise însă la Târgu Jiu nu a avut acest noroc. Pasionat de muzica clasică, Florin Paşolea are o întreagă colecţie de CD-uri la care nu ar renunţa pentru nimic în lume. În prezent, cea mai mare mândrie a acestuia este fiul lui, care a reuşit să obţină o medie de 9,15 la bacalaureat şi căruia îi va dărui o vacanţă în Italia.

După ce fabrica la care muncise ani la rând s-a destrămat, Florin Paşolea şi-a încercat norocul susţinând un concurs în 2007 pentru ocuparea funcţiei de şef compartiment transport public călători. Ocupând şi în prezent aceeaşi funcţie, acesta mărturiseşte că are un uşor regret că nu a putut practica meseria lui de bază, fiind absolvent al Facultăţii de Chimie Industrială. „La Ţigarete am fost şef serviciu calitate, eu fiind absolvent al unei facultăţi de chimie şi am susţinut şi doctoratul în chimie organică. Asemănare între cele două activităţi nu prea există însă m-am acomodat destul de uşor, m-am pus la punct cu legislaţia. Mi-ar fi plăcut să continui cu ce am început dar în Târgu Jiu nu am avut noroc”, a mărturisit Florin Paşolea.

Marea sa pasiune, chimia, nu a fost moştenită nici de singurul său fiu care mai degrabă este pasionat de cifre. „Am un băiat care tocmai a susţinut bacalaureatul, din fericire a luat o medie foarte bună, 9.15. Eu vroiam să facă stomatologie dar zice că vrea să dea la Relaţii Economice Internaţionale la Bucureşti şi e mai bine să facă ce vrea el”, a declarat şeful compartimentului Transport Public Călători. Ca şi recompensă pentru media obţinută, Florin Paşolea i-a dat voie fiului său să plece timp de o lună de zile în Italia. „Am o soră care locuieşte acolo şi am zis că merită să meargă să viziteze după acest succes”, a adăugat Paşolea.

Urăşte pescuitul şi manelele

Timpul liber şi-l petrece în mare parte ascultând muzică clasică. Cu o colecţie impresionantă de CD-uri, Florin Paşolea mărturiseşte că a încercat să asculte chiar şi manele însă a ajuns la concluzia că nu se poate acomoda cu ele. „Muzica clasică mă linişteşte, e o muzică plăcută. Am ascultat şi manele ca să nu zic că nu am încercat, dar nu-mi plac. În rest îmi plac florile şi mi-ar plăcea să ajung în sud-estul Asiei. Ce nu-mi mai place iarăşi este pescuitul, detest să stau ore în şir şi să nu prin nimic, mai bine, dacă am poftă, îmi cumpăr din magazin”, a declarat Florin Paşolea.

PREGĂTIRE

Florin Paşolea a absolvit chiar şi un modul psiho-pedagogic pentru a putea preda într-o unitate de învăţământ. „După ce termin aici, predau câteva ore la un liceu din Târgu Jiu. În urmă cu mai mulţi ani am predat şi la UCB dar acum predau la liceu protecţia mediului”, a adăugat Florin Paşolea.

Vizualizări: 185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: