Ziceam ieri că ne-am făcut încă odată de râsul Europei în momentul când dintre mulţi europarlamentari  cărora li s-a oferit şansa să încaseze o şpăguţă pe post de acţiune lobby-istă doar Adrian Severin s-a dedulcit şi cu încă doi socialişti de-ai domniei sale, dar de altă naţionalitate. Am urmărit îndeaproape evenimentele care s-au succedat după deconspirarea în presa britanică şi puteam să jur că Severin nu va recunoaşte că a greşit aşa cum au făcut colegii săi de parlament care s-au retras fără prea multe discuţii din viaţa politică şi din Parlament. Probabil că la ei şeful de partid care i-a pus pe lista de europarlamentari este o persoană cu o asemenea personalitate încât nu au avut curajul să-i ceară aşa cum a făcut Severin acţiuni de solidaritate cu şpăgarul escroc! Pentru România  faptul că mai are unul în plus sau în minus aproape nu mai contează din moment ce şpaga este sport naţional. Ce contează este faptul că partidele politice pun pe listele alegerilor tot felul de persoane mai mult decât dubioase, gen foşti ciobani sau actuali xenofobi care s-au dat în spectacol atunci când a fost vorba să respecte o hotărâre judecătorească. După gestul pe care l-a făcut neratând şpaga sub formă de consultanţă şi după încăpăţânarea de a rămâne cu salariu şi diurnele de europarlamentar Severin demonstrează Europei întregi că după ce că suntem râioşi mai umblăm şi cu coada pe sus. Severin se ţine cu dinţii de  scaunul de europarlamentar din care mai poate stoarce câţiva euroi chiar dacă pe culoarele instituţiei va fi arătat cu degetul. A devenit, fără să vrea un etalon european de măsurare a nesimţirii şi neruşinării. Partidul care l-a trimis acolo a avut o atitudine tare ca fularul dându-i posibilitatea să se autosuspende, mai nou chiar din postura de simplu membru de partid. Degeaba! Ruşinea pe care a comis-o individul nu este numai a lui şi a partidului care l-a trimis acolo, ci a întregii Românii pe care se credea că o reprezintă cu cinste şi onoare. După tot ce s-a întâmplat asupra tuturor acţiunilor sale legate de legi sau alte intervenţii în plenul Parlamentului european sau comisii va pluti veşnic incertitudinea şi nu se va şti niciodată câte dintre acestea au fost făcute pentru bani şi câte  din dorinţa de a construi o Europă modernă! Faptul că s-a pretat la o asemenea acţiune, aceea de a promova contra cost o modificare de lege pentru interesul unei companii sau al unor companii mă duce cu gândul mult mai departe. În România, cât a fost parlamentar, câte din intervenţiile sau acţiunile lui au fost promovate contra cost şi în folosul unora care nu se identifică cu poporul român? Câţi „adrianiseverini” are de fapt România şi pentru cine muncesc ei?! Într-o anumită perioadă s-a vehiculat ideea că şi la noi anumiţi demnitari promovează legi în interesul unor grupuri restrânse, a unor oameni de afaceri dispuşi să plătească pentru acest lucru. Încet, încet poate îi vom afla şi pe aceştia dacă  ziariştii englezi îşi vor extinde aria de acţiune. De la ziariştii români, amestecaţi mult prea mult cu politica nu  poţi aştepta prea multe….