Sindicaliştii din CEO, convocaţi la Ministerul Energiei

Liderii federaţiilor semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă (CCM) au fost convocaţi luni la Bucureşti, la Ministerul Energiei. Liderii de sindicat au avut, joi, o discuţie cu membrii Directoratului, însă decizia rectificării bugetului nu o poate lua decât ministrul Energiei, Victor Grigorescu.

Ministerul Energiei nu doreşte rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al CE Oltenia, pe care l-a retrimis la companie pentru a găsi soluţii cu privire la cei 1200 de oameni care ar fi trebuit concediaţi potrivit BVC, dar care în realitate au rămas în firmă.
În acest timp, sindicaliştii au început strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale în companie. Ei sunt nemulţumiţi că, dacă bugetul nu va fi rectificat, la anul se va porni la negocieri cu un buget mult mai mic la fondul de salarii, în condiţiile în care sunt cu 1200 mai mulţi angajaţi.
Sindicaliştii Constantin Mitrescu şi Adrian Marciuc au confirmat că luni, la ora 15, au fost convocaţi la o discuţie la Ministerul Energiei. Ei speră că vor reuşi să-l convingă pe Victor Grigorescu să rectifice bugetul companiei.

Vizualizări: 3,946

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: