Sindicaliştii din CEO merg la Ministerul Energiei: Vrem să lămurim situaţia!

Minerii nu vor fi afectaţi de modificările aduse Codului Fiscal. Este declaraţia lui Dumitru Pîrvulescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, care spune că va merge, miercuri, la Ministerul Energiei, pentru a primi asigurări că angajaţii Complexului Energetic Oltenia nu vor avea de suferit de anul viitor.

Reporter: Vor afecta aceste modificări ale Codului Fiscal salariile angajaţilor de la Complexul Energetic Oltenia?

Dumitru Pîrvulescu: Sunt nişte discuţii. Voi merge la Minister să lămurim problemele din Ordonanţa 26. Ştiţi că noi, companiile cu capital de stat, suntem dirijate de această ordonanţă. Vor trebui să facă nişte excepţii pentru anul următor. Nu cred că sunt probleme. Am mai discutat cu ministrul. Voi merge cu colegul de la Cernavodă şi cu cel din Valea Jiului la minister pentru a rezolva situaţia.

Rep.: Cum vedeţi această situaţie generată de „revoluţia fiscală”?

D.P.: Este o chestie normală. Niciodată nu s-a întâmplat să nu se discute cu noi. Mai puţin în acea perioadă de tristă amintire. La noi nu vor fi probleme. Se vor face nişte reglaje de legislaţie pentru că nu încurcă cu nimic. Vor fi afectaţi cei din economia privată în mare parte. Cred că vor fi afectaţi aproape un milion de oameni care nu au salariul minim pe economie.

Rep. Este în folosul cuiva acest transfer al contribuţiilor?

D.P.: Transferul contribuţiilor nu face decât să acopere problema creată de legea salarizării unice a bugetarilor. Prin lege, le-a dat majorare de 25% de la 1 ianuarie. Au făcut calculele şi au văzut că nu prea mai au bani. În loc de 25%, aceşti oameni nu vor beneficia decât de o reducere de 3%. Dacă le vor da atât. Toţi salariaţii din România intră sub incidenţa acestor modificări. Pentru un milion cărora li s-a făcut această lege specială, o să plătim toţi ceilalţi patru milioane de salariaţi care suntem în economia reală.

Rep. Cei cu salariul minim vor avea de suferit?

D.P.: Vom vedea dacă patronii vor creşte salariile nete. Eu nu ştiu dacă toţi vor păstra salariile nete. E puţin probabil. Le vor păstra unde este salariul minim şi nu-i obligă legea. Unde nu îi obligă, nu ştiu cum se va proceda. Gândiţi-vă că majoritatea nu au sindicate.

Rep. Vor primi minerii mai mulţi bani în decembrie?

D.P.: În decembrie, vom vedea ce rezervă avem la fondul de salarii. O parte va fi folosită pentru a se micşora decalajele între salariaţii care ocupă aceeaşi funcţie şi ce rămâne se va împărţi la toţi salariaţii după nişte reguli pe care le vom stabili în comisia mixtă. Depinde ce sumă va fi disponibilă.

Vizualizări: 1,814

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: