Solicitările FNME la negocierea noului CCM

Negocierea Contractului Colectiv de Muncă al celor peste 13.000 de salariaţi din Complexul Energetic Oltenia a dus la o competiţie între sindicate în privinţa solicitărilor. FNME cere majorări salariale de 15%, iar Federaţia Univers de 10%.

Federaţia Naţională Mine Energie a trimis încă de joi administraţiei solicitările pe care le are la negocierea noului CCM, astfel încât conducerea companiei să le ştie înainte de întocmirea proiectului de buget de venituri şi cheltuieli.

Potrivit prim-vicepreşedintelui Constantin Mitrescu, este vorba de o majorare salarială de 15%, dar şi de alte facilităţi. „Vizăm un voucher de vacanţă şi o creştere salarială de cel puţin 15%”, a spus Mitrescu, care spune că vor fi proteste dacă salariile nu vor creşte în acest an. FNME reprezintă circa 5.000 de salariaţi din CEO.

Cei de la Federaţia Univers, care reprezintă peste şase mii de salariaţi din companie, au fost ceva mai vehemenţi, ameninţând că îl vor lua pe sus pe ministru dacă se va opune creşterilor salariale. Ei cer o indexare de 10% a fondului de salariu, o creştere a adaosului salarial de la 250 de lei cât este în prezent la 400 de lei, un voucher de vacanţă de 1.450 de lei, dar şi un fond de echilibrare salarială.

Constantin Creţan, de la Federaţia Energetica, a spus că vrea salariu minim brut de 2.200 de lei şi un raport de ierarhizare de la 1 la 5, nu de la 1 la 14 cum este în prezent.

Administraţia nu a avansat încă cifre, dar a promis ferm că salariile vor creşte.

Vizualizări: 1,596

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: