Sorin Bucurescu despre restructurarea CEO: Nu se va conserva nimic, o să rămână un paznic și doi câini

Conservarea grupurilor energetice va însemna închiderea definitivă a activităților din acest domeniu! Este opinia primarului din comuna Slivilești, Sorin Bucurescu. Acesta a afirmat că măcar acum, pe ultima sută de metri, vor trebui luate măsuri astfel încât mii de gorjeni să nu rămână fără un loc de muncă.

Sorin Bucurescu susține că vom asista la o depopulare a județului Gorj, în anii care vor urma, dacă planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia va fi pus în aplicare.

 

„Nu pot să cred așa ceva. Nu pot să cred că mai este aproximativ un an și jumătate și acest minerit se va închide, așa cum se zvonește în acest moment. Este ceva ce nu se poate accepta și nu se poate întâmpla în județul Gorj. Gândiți-vă câte societăți se vor închide, câți oameni vor rămâne fără un loc de muncă, câte familii o să rămână fără un ban în buzunar și o să ia drumul altor județe sau altor țări. Închiderea acestui minerit va fi cel mai mare dezastru pentru județul Gorj și nu numai. Nu se poate accepta așa ceva. Cred că în al doisprezecelea ceas cineva trebuie să ia niște măsuri urgente, urgente, urgente! Nu există ca cineva să nu își asume ceea ce se zvonește în acest moment. (...) Ce să se conserve? Nu se va conserva nimic. Conservare înseamnă închidere. O să rămână un paznic de la o societate și cu doi câini și se va fura totul într-o jumătate de an. Nimic nu se conservă, astea sunt povești”, a declarat primarul Sorin Bucurescu, la Radio Infinit.

Vizualizări: 2,343

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: