Spectacol cu 70 de drone la Coaloana Infinitului

Zeci de drone au făcut un adevărat spectacol seara trecută în Parcul Coloanei Fără Sfârșit din Târgu Jiu. În centrul spectacolului de lumini s-a aflat una dintre operele marelui sculptor ”Constantin Brâncuși”, iar sute oameni au asistat cu emoție la eveniment.

Nu mai puțin de 70 de drone au ”dansat” în sincron la Târgu Jiu timp de aproximativ 10 minute în jurul Coloanei Fără Sfârșit, una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Brâncuși. Ideea i-a aparținut unui tânăr din Târgu Jiu, stabilit în Capitală. Acesta promite pe viitor să aducă în orașul natal cu sute de drone.

”Am venit cu un concept unic de această dată și cu o animație mult mai complexă cu un număr mult mai mare de drone. Vor fi proiectate și câteva din operele lui Brâncuși. Ne dorim să ne creștem și noi flota de drone într-un timp mult mai scurt, dar procesul este unul mult mai complex”, a spus Mădălin Preda, inițiator proiect.

Nu mai puțin de 1000 de oameni au participat la eveniment. Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu, a spus că primul eveniment de acest tip a fost foarte apreciat de public și de aceea a fost oferit și al doilea.

Cei prezenți la eveniment au rămas plăcut impresionați de jocul de lumini al dronelor. "Foarte frumos. Este pentru prima dată când vin (...) Este interesant și este o idee foarte bună pentru Târgu Jiu și pentru faptul că ieșim și noi puțin. Imaginile cu operele lui Brâncuși sunt cele mai elocvente pentru Gorj și pentru Târgu Jiu”, au declarat câțiva târgujieni.

În cadrul aceluiași eveniment a avut loc și un concert de muzică clasică în care cei mai buni violoniști s-au duelat în instrumentele muzicale.

Vizualizări: 1,694

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: