Sportivii scapă de testele PCR, vor putea face teste rapide

MTS va modifica testarea COVID-19 pentru sportivi care nu vor mai fi obligaţi să facă acele teste foarte scumpe, PCR. Ministrul Ionuț Stroe a precizat că echipele vor putea folosi testele ieftine, respectiv acele teste rapide, pentru a putea debloca astfel şi ligile inferioare.

Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii pregătesc modificări asupra ordinului de testare a sportivilor. Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a susținut miercuri o conferință de presă la sediul MTS, în cadrul căreia a dezvăluit că au fost pregătite modificări la ordinul de testare pentru COVID-19 pentru sportivii din România. Planul este ca sportivii să se poată testa prin intermediul noilor teste rapide și mult mai ieftine, aproximativ 5 euro / bucata, astfel încât cluburile și Federațiile să fie scutite de povara financiară a testării sportivilor. Astfel, competițiile unde costurile testării COVID erau copleșitoare ar putea fi reluate. „Lucrăm la modificarea ordinului care reglementează modul de testare a sportivilor. În România, de curând, au fost certificate testele ieftine rapide, care funcționează în UE, iar sportivii români vor putea folosi aceste teste mult mai ieftine pentru competiții interne. Eu știu că prețul lor este chiar mai micuț, undeva la 5 euro. Chiar acum am modificat și am trimis la Ministerul Sănătății noul ordin care dă posibilitatea sportului românesc să folosească testele ieftine și la fel de eficiente. Cred că astfel deblocăm indirect competițiile pentru copii și juniori, pentru că asta era marea problemă, nu își permiteau testele PCR, care sunt destul de scumpe la noi. Putem debloca de exemplu și ligile inferioare, care își vor putea testa sportivul cu 5 euro”, a spus Stroe.

Vestea este una bună pentru cluburile de copii şi juniori, unde competiţiile nici nu au început, dar şi pentru echipele de Liga 2 şi 3 care şi-au depăşit deja bugetele cu banii cheltuiţi pe teste scumpe.

Galerie foto


Vizualizări: 472

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: