Sprijin pentru spitalul din Rovinari

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei sprijină achiziţionarea, în regim de urgenţă, de noi echipamente, în valoare de 62.400 lei, pentru dotarea Ambulatoriului Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” din Rovinari, necesare tratamentului pacienţilor infectaţi cu virusul COVID-19.

„Spitalul din Rovinari nu este singura unitate care are nevoie de echipamente pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu acest virus extrem de contagios, însă vom face tot ce ne stă în putinţă să sprijinim finanţarea a cât mai multor spitale care au nevoie de bani pentru dotarea secţiilor de tratament”, a anunțat Ion Ştefan, ministrul Dezvoltării.

Proiectul este derulat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Până în prezent, pentru spitalul din Rovinari au mai fost achiziţionate echipamente medicale, în valoare de peste 7 milioane de lei, pentru secţia de oftalmologie, laboratorul de radiologie şi imagistică şi pentru secţia de medicină internă.

Vizualizări: 1,963

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: