Stângă le propune handbaliştilor săi „handbalul în pampers”

Antrenorul Energiei Pandurii şi-a criticat şi propria echipă după jocul cu Dinamo Braşov. Deşi s-au impus în acest meci, handbaliştii au fost acuzaţi că au jucat slab şi fără atitudine: „Am jucat slab, iar am ratat cât pentru două meciuri dar trebuie să mă obişnuiesc cu meciuri de genul acesta. Jucăm din nou fără interi, nu dau interii nici un gol la noi. Pe mine mă enervează li atitudinea jucătorilor, singurul care are sânge în instalaţie e Savenco, restul joacă acasă. Asta mă enervează cel mai mult. Ne fac alţii legea la noi în casă când ar trebui să zboare să-i scoată din sală, să le dăm 20 diferenţă şi să nu se atingă de poartă. Aşa ar trebui să jucăm dar acum au jucat ei mai tare în apărare ca noi. Echipa nu se regăseşte”.

Stângă nu s-a sfiit să le recomande jucătorilor săi să poarte pampers la meciurile care vor urma cu FC porto în Cupa EHF, aluzie la faptul că se tem de adversari şi par blocaţi psihic: „Nu ştiu ce se întâmplă cu ei, mereu avem jocuri din acestea parcă sunt blocaţi psihic. Mă uit la ei şi parcă trăiesc pe altă planetă. Visează pe teren, păi dacă vine Porto acum aici ce fac? Mă gândesc că joacă şi ei acum o cupă europeană cu o echipă tare, păi ce facem ne căcăm pe noi? Asta e, dacă ne căcăm pe noi o să jucăm în pampers! Nu avem ce face, de dracului, dacă cu Dinamo am jucat aşa, ce facem  când vin aia care au apărători cu sânge în instalaţie? Şi sunt la fel de arţăgoşi ca dinamoviştii. A fost un antrenament bun cu Dinamo pentru meciul cu Porto dar acum mă gândesc cu groază ce se va întâmpla la Porto!".

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: