Staționarea pe un bulevard din Târgu Jiu, interzisă

Staționarea pe unul dintre cele mai mari bulevarde din  Târgu Jiu va fi interzisă. Anunțul a fost făcut de primarul Marcel Romanescu. Edilul spune că, de la fabrica de pâine și până la podul de la Jiu, întreg bulevardul Ecaterina Teodoroiu va fi împânzit cu semne de circulație care vor indica staționarea interzisă.
 

Romanescu a mai afirmat și faptul că vor fi amplasate alveole în trotuar. ”Chiar în această dimineață am avut mai multe discuții, iar Bulevardul Ecaterina, după o hotărâre luată în Comisia de Circulație, va fi împânzit de semne de circulație cu staționarea interzisă. Este vorba despre distanța de la fabrica de pâine până la podul de la Jiu. În același timp, încercăm să pune alveole în trotuar, tocmai pentru ca cetățenii din acea zonă să parcheze mașinile suplimentare, nu prima mașină. Am observat în toate cartierele din municipiu că de foarte multe ori cetățenii își lasă mașinile la poartă. Ne-am asumat obligația ca toate benzile de circulație să fie eliberate, acolo unde sunt două benzi de sens”, a spus edilul Romanescu.  

O altă problemă este legată de rablele pe patru roți care țin ocupate sute de locuri de parcare. Primarul spune că s-a făcut deja o evaluare în privința achiziționării unei platforme pentru a ridica aceste mașini.

Vizualizări: 3,495

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: