Stațiunea montană Rânca va fi aproape goală de Paște

Stațiunea montană Rânca pare să nu fie destinația cea mai dorită a românilor în perioada Sărbătorilor Pascale.  Deși ne aflăm la finalul lunii aprilie, zăpada încă mai rezistă în zona de munte, dar turiștii preferă să nu mai meargă la  munte în minivacanța de Paște.

Cabanierii spun că vor pregăti toate cele necesare pentru masa de Paște, însă nu cred că numărul celor care vor ajunge în stațiune va crește în ultima săptămână înainte de Paște. Liderul cabanierilor din Rânca, Constantin Pănescu, spune că sunt puțini turiști care au sunat să își facă rezervări pentru Sărbătorile Pascale.

”Au fost câteva telefoane care au sunat să își facă rezervare pentru Sărbătorile Pascale. Majoritatea întreabă dacă s-a redeschis Transalpina. Din păcate, acest lucru nu se va întâmpla pentru începutul lunii mai. Noi îi așteptăm pe turiști, chiar dacă numărul este mai mic. Mulți merg la mare. Îi așteptăm cu produsele tradiționale de Paște, cu drob, miel, sărmăluțe, dar și alte preparate. Rezervările în acest an lasă de dorit. Nu putem să organizăm nici masă festivă, mai ales că nu avem ocupate decât 3 sau 4 camere. Este și zăpadă, se poate schia, dar turiștii cred că s-au săturat de zăpadă. Prețurile au rămas cam la fel ca în anii trecuți. De exemplu, 120 de lei camera de tip pensiune și 150 de lei de tip hotelier”, a spus Constantin Pănescu.

Pănescu spune că sunt slabe speranțe ca turiștii să își facă rezervări pe ultima sută de metri: ”Slabe speranțe. Din experiența mea de aproape 18 ani, nu cred că se va mai completa procentul de turiști. Sunt mulți care nu mai au job, nu mai sunt tichete de vacanță, probabil acesta este unul dintre motivele pentru care turiștii nu mai vin în perioada asta”.

Turiștii spun că peisajul este frumos, mai ales că în această perioadă stratul de zăpadă este unul destul de consistent. Tot aceștia mai afirmă faptul că nu se așteptau ca numărul celor prezenți în stațiune să fie așa mic.

”Este foarte frumos. Aer curat, zăpadă, peisaje splendide și liniște. Este interesant ca de Paște să avem zăpadă, dar este păcat că sunt puțini turiști în această perioadă (...) Este superb, dar cam puțini oameni. Noi am venit să ne relaxăm câteva zile, probabil să revenim și de Paște”, au spus câțiva turiști.

Vizualizări: 2,386

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: