Stîngă e optimist: Am demonstrat că putem și să câștigăm meciuri

ACS Viitorul Târgu Jiu l-a readus la echipă pe Florin Stîngă, antrenorul cu care echipa a reușit un parcurs bun în primele etape din acest sezon. Acesta este optimist înaintea meciului cu Concordia Chiajna de sâmbătă și speră ca echipa sa să se impună.

Stîngă a prefațat duelul cu ilfovenii lui Eugen Trică, o echipă bună a Ligii 2. Chiar dacă se așteaptă la un duel dificil, Stîngă speră ca echipa sa să îl câștige pentru a putea ieși din situația în care se află.

Pentru că a acceptat să revină la Târgu Jiu, Stîngă e de părere că va putea să ducă echipa într-un punct mai bun, în care s-a aflat pentru câteva runde și în actuala ediție de campionat. ”Trecem printr-o perioadă mai grea, o perioadă în care moralul nostru este destul de scăzut, dar am încredere în jucători că putem face lucrurile mult mai bine decât le-am făcut până acum. Am demonstrat într-o perioadă a campionatului că putem și să câștigăm meciuri, să fim mai pragmatici și să greșim mai puțin. Sâmbătă, ne așteaptă o partidă foarte grea, cu o echipă care are în componență foarte mulți jucători experimentați, care au cochetat foarte mult cu Liga 1, iar unii au fost și campionii României. Ne așteaptă un meci dificil, pentru că au un antrenor care ne cunoaște foarte bine, pentru că anul trecut a pregătit această echipă”, a spus Florin Stîngă, citat de liga2.ro.

Florin Stîngă a analizat partida cu Concordia Chiajna și din perspectiva duelului personal pe care îl va avea cu Eugen Trică.

Meciul cu Concordia Chiajna este programat sâmbătă, de la ora 11:00, pe terenul din Chiajna.

Vizualizări: 495

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: