Stoican, dornic de un rezultat bun la Viitorul

Următorul meci din campionat pe care Pandurii îl dispută în lupta pentru a se menține în prima Ligă de fotbal a țării este cel cu Viitorul Constanța. Jucătorii lui Flavius Stoican vor juca luni contra echipei lui Gică Hagi. În anii trecuții gorjenii veneau de pe litoral cu 3 puncte dintr-un astfel de meci, dar acum lucrurile sunt mult mai complicate. Antrenorul Flavius Stoican e optimist și spune că elevii săi vor lupta până în ultima clipă pentru a obține măcar un punct, vital în atingerea obiectivului. „Să știți că noi ne ducem la Viitorul să ne batem până în ultimul minut. Ne dorim și vrem să scoatem un rezultat bun. Încercăm, să vedem dacă și reușim. Ar fi o surpriză mare dacă am reuși să luăm punct sau puncte. Ne ducem cu toată încrederea la Viitorul. Chiar dacă întâlnim echipa de pe primul loc nu o să aibă un meci ușor cu noi. Va fi destul de greu să scoatem punct sau puncte, dar asta nu însemnă că e imposibil. Și înaintea meciului cu CSM Iași majoritatea oamenilor ne dădea ca outsideri, dar pe teren am avut și șansă. Important e rezultatul final. Îi văd pe băieți cu încredere și la acest meci chiar pornim cu mult mai mult entuziasm decât la partida cu CSM Iași”, afirmă antrenorul Pandurilor.

Stoican e convins că jucătorii săi, mulți dintre ei fiind necunoscuți publicului larg, vor reuși să pună probleme echipei aflate acum pe primul loc în clasament.

După victoria obținută pe terenul lui Dinamo, echipa lui Hagi pornește ca favorită în disputa cu Pandurii. Flavius Stoican crede însă că elevii săi vor reuși să iasă cu fruntea sus de pe teren la finalul celor 90 de minute. „Este o echipă care joacă fotbal, o echipă care pasează, care are încredere atunci când are mingea la picior și nu se sperie de adversar. E o echipă care are siguranță când are posesia balonului, are și rezultate, are moral bun. Asta nu înseamnă că le va fi ușor cu noi. Cu siguranță le va fi greu și sper să fie și dezamăgiți după rezultatul meciului de luni. Ne dorim să venim cu punct sau puncte. O să vedeți că o să facem față, chiar dacă sunt pe primul loc și toată lumea vorbește frumos de ei și pe bună dreptate. Au un joc plăcut ochiului. Ați văzut că au câștigat meciul din Ștefan cel Mare pentru că și-au dominat adversarul în ultimele 30 de minute. Au și defecte și important este ca noi să profităm de aceste defecte”, spune Stoican.

Vizualizări: 296

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: