Studentă condamnată după o beție de Revelion

O tânără studentă de doar 20 de ani a fost condamnată de Curtea de Apel Craiova pentru că s-a suit băută la volan. A fost aplicată o pedeaptă de opt luni cu amânarea executării. Tânăra este din Rovinari și este studentă la Medicină în Timișoara.

S-a întâmplat după noaptea de Revelion, când tânăra s-a suit la volan cu o alcoolemie de 1,49 g‰ în sânge. La prima instanță, judecătorii au fost mai blânzi, dat fiind că fata și-a recunoscut fapta, că nu are antecedente și că este o persoană tânără, studentă la Facultatea de Medicină.

Tânăra a fost oprită în trafic pe 1 ianuarie 2019, în jurul orei 04.30, pe raza orașului Rovinari din județul Gorj. Aceasta se întorcea de la o petrecere organizată cu ocazia Revelionului, unde a băut un pahar cu vin roșu, un pahar cu whisky, un shot de votcă și un pahar cu șampanie.

Când a plecat era o prietenă la volan, dar aceasta a rămas acasă, iar tânăra studentă a considerat că poate conduce ea cale de două străzi, pentru că drumul nu era aglomerat. Asta deși băuse și avea o pasageră în mașină.

Prima instanță o achitase pe tânără din următoarele considerente: “S-a avut în vedere și că inculpata, la momentul examinării medicale, nu avea modificări de comportament și nici manifestări specifice stării de ebrietate, deși avea o alcoolemie destul de ridicată, că acesta a condus autoturismul pe o distanță scurtă, noaptea când circulația autovehiculelor și a pietonilor este aproape inexistentă, că este foarte tânără, având doar 20 de ani la data săvârșirii faptei, a adoptat o conduită sinceră încă de la momentul constatării infracțiunii, iar din datele de la dosar a rezultat că inculpatul a înțeles pe deplin consecințele faptei sale, existând suficiente elemente pentru a permite concluzia că aceasta se va îndrepta și fără aplicarea efectivă a unei pedepse și nu există un pericol de reiterare a comportamentului infracțional”.

La apel însă, judecătorii au fost ceva mai intransigenți, ținând cont doar de stare de pericol creată de tânără. “În acest context, Curtea apreciază că nu este oportună aplicarea dispozițiilor art.80 Cod penal, ci va stabili o pedeapsă de 8 luni închisoare și va dispune amânarea aplicării pedepsei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.83 Cod penal”, a aratătat Curtea de Apel Craiova în sentința pronunțată în octombrie.

Vizualizări: 2,978

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: