Un cunoscut afacerist iese din pușcărie. Cât a stat după gratii!

Omul de afaceri Dan Radu Floarea, cunoscut în anii trecuţi pentru afacerile derulate prin firma Tech Safety, este la un pas să iasă din pușcărie. Judecătoria Târgu Jiu a admis, marți, cererea de liberare condiționată formulată de Floarea.

Floarea a fost condamnat, în iunie 2018, alături de naşul său, fostul senator PSD Cătălin Voicu. Afaceristul a primit 3 ani de închisoare pentru afaceri derulate cu subunități din cadrul Electrica. Fiind recidivist, având o condamnare cu suspendare în dosarul „Peștișani”, Floarea a primit o pedeapsă finală de 4 ani, 6 luni și 20 de zile.

Firma lui Floarea a început în anii 2003-2004 să primească tot mai multe contracte de la stat, în spatele afacerilor aflându-se nașul său, Cătălin Voicu. Subunități ale Electrica au aprovizionat, la preţuri supraevaluate, echipamente de protecţia muncii de la firma lui Floarea. Anchetatorii vorbeau, în rechizitoriu, despre salopete și mănuși cu un adaos de aproape 2500%. Prejudiciul calculat de procurori depăşea 1,3 milioane de euro.

Directorii judecați în dosar din partea Electrica au mărturisit la instanță că asupra lor se făceau presiuni uriașe pentru ca facturile emise de Tech Safety să fie plătite cu prioritate, iar achizițiile să continue permanent.

După ce a ispășit un an și patru luni din pedeapsă, Floarea a cerut să fie eliberat condiționat. Acesta a împlinit 60 de ani după gratii, astfel că i s-a redus din pedeapsă. „Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Tg-Jiu privind persoana condamnată Floarea Radu-Dan, deţinut în Penitenciarul Tg-Jiu. Admite cererea de liberare condiţionată formulată de persoana condamnată Floarea Radu-Dan. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Floarea Radu-Dan aflat în executarea mandatului nr.356/2017 emis de Tribunalul Bucureşti în baza sentinţei penale nr.948/2018. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în minuta magistraților Judecătoriei Târgu Jiu.

Firma lui Floarea, la un moment dat unul dintre cei mai bogați oameni din Gorj, a intrat în faliment, în ciuda afacerilor de milioane de euro derulate în urmă cu mai bine de un deceniu.

Galerie foto


Vizualizări: 7,106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: