Studenţi la cratiţă! Cantina UCB s-a transformat în „ring”

Cantina Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) a fost luată cu asalt de câţiva studenţi dornici să demonstreze că ştiu să gătească bine. Au stat ore bune în bucătărie şi au preparat fel şi fel de mâncăruri. De la tocăniţă, la sarmale şi tort sofisticat. Cei mai buni au fost premiaţi cu diplome, iar seara s-a încheiat cu o petrecere.

Cinci studenţi au participat la concurs. În timp ce unii au gătit acasă şi au venit cu preparatele gata pentru degustat, alţii au petrecut câteva ore în bucătăria cantinei universităţii, transformată într-un adevărat ring. Trei fete şi doi băieţi au pregătit clătite, tort, plăcintă cu mere, tocăniţă de pui şi sarmale la cuptor. „Eu am gătit două feluri. Am gătit tocăniţă de pui şi un tort. Îmi place mult să gătesc şi petrec destul de mult timp în bucătărie”, ne-a spus Gabriela, câştigătoarea primei ediţii a acestui concurs.

Juriul, format din două cadre didactice şi doi bucătari n-au avut deloc o misiune uşoară. „Toate preparatele au fost bune. Au fost şi combinaţii mai neinspirate, dar per total, au fost bune şi îi felicit pe participanţi. Au avut curajul să gătească şi îi încurajez să facă asta şi pe viitor. Secretul este să pună şi un pic de suflet în bucătărie”, a declarat Andrei Bălan, bucătar. „A fost cât de cât bine, dar mai au de muncă. Sper să fie mai mulţi participanţi la ediţiile viitoare şi preparatele mai complicate”, a spus şi bucătarul Laur Ungureanu.

Tinerii îşi doresc ca acest concurs să fie unul de tradiţie la UCB. „În competiţie, s-au înscris cinci studenţi de la Târgu Jiu, Motru, Novaci şi Tismana. Fiecare a ales ce să gătească. Cei mai buni vor primi diplome. Ne dorim ca această competiţie să devină tradiţie aici la UCB”, a spus Diana Chilom, purtătorul de cuvânt al Ligii Studenţilor din cadrul UCB.

Vizualizări: 2,727

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Bucătărie:

Citește și: