Studiu: Persoanele asimptomatice nu transmit virusul

Primul studiu riguros științific privind contagiozitatea persoanelor asimptomatice, realizat de 8 cercetători, studiu indexat de prestigioasa National Library of Medicine, schimbă din temelii ceea ce se știa până acum despre transmiterea coronavirusului și va bulversa lumea medicală, scrie, pe Blogul său cercetătorul Horea Mihai Bădău.

Potrivit metodologiei studiului, o persoană testată pozitiv cu coronavirus, asimptomatică, a intrat în contact cu 455 de persoane (dintre care 25% aveau afecțiuni cardiovasculare), sub supravegherea specialiștilor, timp de 4-5 zile. Apoi cele 455 de persoane au fost izolate și monitorizate timp de 21 zile. Niciunul dintre cei 455 de contacţi nu s-a îmbolnăvit de COVID – 19. Concluzia studiului este că transmiterea coronavirusului de către persoane asimptomatice este, practic, inexistentă. Niciuna dintre cele 455 de persoane participante la studiu (dintre care 35 de pacienți din spital, 196 de membri ai familiei și 225 de asistente, medici, infirmiere) nu s-a îmbolnăvit deși a fost în contact timp de 4-5 zile cu persoana bolnavă și asimptomatică. 

De asemenea, în studiul disponibil în National Library of Medicine se mai arată că: “Cei care prezintă simptomele specifice Covid-19 și strănută sau tuşesc pot răspândi picăturile de salivă la aproximativ un metru distanţă. Dar trebuie luată în considerare şi încărcarea virală. În momentul în care este la maximum, este nevoie de mai multă precauţie. Acum, Covid-19 nu mai are această încărcătură puternică”.

Horea Mihai Bădău este lector dr. la Universitatea din București, profesor-cercetător la Universitatea din Nisa, cercetător Științific Principal la Laboratorul SIC.Lab Mediterrannee, Nisa.

Vizualizări: 4,610

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: