SUA, acord comercial cu Marea Britanie după Brexit

Regatul Unit va avea un acord comercial important cu SUA după Brexit, a declarat duminică, la Biarritz (sud-vestul Franţei), preşedintele american Donald Trump în timpul primei sale întâlniri tete-a-tete cu premierul britanic Boris Johnson după preluarea mandatului de către acesta din urmă, transmit AFP şi Reuters.

''Este omul de care e nevoie pentru această funcţie'', a spus Trump referindu-se la Boris Johnson, cei doi luând parte în aceste zile la summitul G7 de la Biarritz.

Liderul american şi-a exprimat speranţa că negocierile cu Londra se vor desfăşura ''destul de rapid'' şi a promis că acordul cu britanicii va fi ''unul foarte mare, mai mare decât a fost vreodată''.

Donald Trump a adăugat că aliaţii (celelalte ţări din G7, n.red.) ''respectă războiul comercial'' dintre SUA şi China şi a subliniat că pentru moment nu intenţionează să declare urgenţă naţională referitoare la comerţul cu China, deşi acest scenariu nu poate fi exclus.

La rândul său, şeful executivului britanic a spus că SUA şi Regatul Unit vor încheia un ''acord fantastic după ce obstacolele vor fi depăşite''.

Vizualizări: 1,839

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: