Suporterii cer achiziţii nu schimbarea antrenorului!

Au apărut o serie de discuţii pe marginea de înlocuirii antrenorului principal Laurenţiu Reghecampf, de care Universitatea Craiova încearcă să se despartă şi încă nu reuşeşte. Galeria din Peluza Nord a luat atitudine şi solicită conducerii clubului să se ocupe mai degrabă de întărirea lotului, decât de schimbarea de pe banca tehnică.

Fanii olteni consideră că nu antrenorul este problema principală a echipei, ci lotul de jucători nu este unul capabil să atace titlul cu şanse reale. „Suntem sătui şi de tevatura creată în jurul postului de antrenor al Universităţii Craiova, cu doar două zile înainte de reunire şi de incapacitatea conducătorilor de a tranşa acest subiect în timp util.  Domnilor conducători, o minciună, indiferent de câte ori este repetată, nu devine adevăr! Universitatea Craiova nu are un lot de titlu, ba chiar are un lot mai apropiat ca valoare de locul 4 decât de locul 1. O spune transfermarket, o spune şi orice om care poate să fie obiectiv. Sperăm că acolo lucraţi în aceste zile, în ciuda ieşirilor în presă pe alte subiecte! Antrenori putem să schimbăm la fel de des ca mititelu, că mai sus de locul 3 cu lotul ăsta ajungem doar prin cine ştie ce conjunctură norocoasă” este mesajul Peluzei Nord pentru conducătorii clubului Universitatea Craiova.

În timp ce fanii speră în consolidarea lotului, la club domneşte incertitudinea. Nu se ştie cu ce antrenor va pleca echipa în stagiul de vară: dacă Laurenţiu Reghecampf va fi dat afară sau dacă va continua şi oricum acesta nu a anunţat niciun program. Mirel Rădoi nu ştie dacă va fi instalat, deci nu avea cum să anunţe vreun program.

Vizualizări: 208

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: