Sute de bebelusi din judet asteaptă după laptele praf

Circa 500 de bebeluşi din Târgu Jiu nu au mai beneficiat de lapte praf gratuit din luna octombrie, autorităţile locale pasându-şi responsabilitatea de la una la alta pentru nerezolvarea problemei. Situaţia se regăseşte şi în alte localităţi din judeţ, după ce o mămică a reclamat calitatea laptelui primit, sute de cutii fiind retrase atunci şi distruse.

Distribuţia laptelui praf a fost oprită după ce inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au constatat că un întreg lot nu corespundea din punct de vedere calitativ, sute de cutii fiind atunci distruse. Cutiile fuseseră păstrate într-un garaj al Autorităţii de Sănătate Publică, evident, în condiţii improprii, nimeni nefiind sancţionat. Singurele „sancţiuni” par să fi ajuns doar la părinţii care trebuie să se descurce pe cont propriu pentru a-şi hrăni bebeluşii. Mămicile care la care trebuiau să ajungă sutele de cutii nu au mai primit însă nimic în schimb, reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu spunând că nu le-a fost repartizată nicio cantitate din partea Autorităţii de Sănătate Publică Gorj.Şefa Direcţiei Publice de Protecţie Socială, Teodora Ciobanu, spune că anul acesta la nivel de municipiu au fost ridicate 1800 de cutii de la ASP Gorj, porţia fiind de 8 cutii pentru un bebeluş, pe lună. Pe parcursul anului au fost distribuite 1296 de cutii, ultimul lot, de 504 cutii, fiind facturat pe 16 septembrie, acestea fiind aferente lunilor august şi septembrie. Izbucnirea scandalului laptelui impropriu consumului uman a dus la sistarea distribuirii cutiilor şi la distrugerea acestora, fapt care a lăsat cu ochii în soare şi cu mâinile adânc în buzunare sute de părinţi care au trebuit să îşi ia gândul de la ajutorul pe care statul trebuia să li-l ofere.

ASP se laudă că are lapte suficient

Şefa ASP Gorj, Elena Cârstoiu, afirmă, la rândul său, că în depozitul instituţiei se află toată cantitatea de lapte praf şi că nu vine nimeni să o ridice de acolo. Aceasta susţine că nimeni din partea Primăriei Târgu Jiu nu a solicitat nici măcar o cutie de la izbucnirea scandalului, purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Ramona Evulescu, menţionând că, de regulă, ASP este instituţia care anunţă atunci când are laptele necesar pentru a-l împărţi. Angajaţi ai Primăriei au fost în cursul zilei de ieri la ASP Gorj şi nu au găsit acolo decât 80 de cutii de lapte praf, o cantitate mult prea mică faţă de cea necesară. Nimeni nu ştie cum se va sfârşi acest scandal, sute de mămici aşteptând în continuare să le fie onorate reţetele prescrise de medicii de familie pentru a primi laptele praf oferit gratuit de stat.

„Vă asigur că nu a apărut nici un fel de problemă în distribuţia laptelui praf, lapte la care nu au dreptul toţi sugarii, ci doar anumite categorii, cei doar cei care sunt sub greutate, nu pot fi alăptaţi de mame, sunt în centre de plasament, dar care în nici un caz sunt cazuri sociale. Noi avem cantitatea de lapte necesară pentru 2008 inclusiv pentru Târgu Jiu. Nu ştiu de unde au apărut atâtea discuţii, habar nu am de ce nu mă sună cei de la Primărie ca să lămurim lucrurile şi se mulţumesc doar să facă declaraţii de presă. Au fost analizele DSV, dar vă spun că nici măcar fabricantul nu face asemenea analize. Analiza pentru rânced se face la grăsimi, la unt, dar nu la lapte praf. Rezultatul celor de la DSV este oricum discutabil. La noi veneau înainte mămici cărora le onoram reţetele aici, pe loc, dar acum, de o perioadă nu mai vine nimeni, nici măcar din Târgu Jiu, oare de ce?” se întreabă şefa ASP Gorj.

Contestarea rezultatelor de laborator poate să ridice noi semne de întrebare, dar nu asupra performanţelor specialiştilor DSV, ci asupra posibilelor despăgubiri pe care trebuie să le suporte până la urmă cineva în acest scandal. Sutele de cutii de lapte praf distruse trebuie înlocuite odată şi odată cu alte cu lapte bun care să fie date bebeluşilor. Cine le va plăti pe acestea- Greu de spus şi probabil vom afla doar când scandalul va ajunge la final.

Vizualizări: 87

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: