Târg de Mărțișor la Târgu Jiu. „Nu va mai ploua în corturi“

Municipalitatea din Târgu Jiu pune la dispoziția agenților economici 60 de corturi în care să vândă mărțișoare și flori. Târgul de Mărțișor va avea loc în perioada 25 februarie - 09 martie în centrul civic al orașului, de la fostul magazin Romarta până la clădirea în care desfășoară activitate facultatea Universității ”Constantin Brâncuși”.

Cei interesați să închirieze un cort sau o căsuță din lemn pot depune cererile la registratura primăriei până în data de 15 februarie, inclusiv. Repartizarea se va face prin tragere la sorți. Pentru mărțișoare, ședința de repartizare va avea loc în data de 22 februarie, iar pentru flori în data de 25 februarie.

Conform municipalităţii, 70 de solicitări au fost înaintate deja la primărie. Cererile au fost depuse de comercianţi din Târgu Jiu, Baia Fier, Dănești, Telești, Craiova și București. Primarul din Târgu Jiu garantează că de această dată nu va mai ploua în corturi. ”Au fost reamenajate, pentru că apăruseră acele probleme cu corturile prin care trecea apa. Le-au amenajat în așa fel încât să nu mai poată pătrunde apa”, a declarat Marcel Romanescu.

Autoritățile locale vor să organizeze la începutul lunii martie și un spectacol în cinstea sexului frumos. ”Suntem în discuții cu un impresar pentru organizarea unui eveniment dedicat doamnelor și domnișoarelor din municipiul Târgu Jiu. Vom organiza un spectacol. Nu am stabilit exact ce artist vom aduce, ne-a dat mai multe variante și vom vedea exact ce se pretează cel mai bine pentru toate generațiile”, a explicat primarul municipiului Târgu Jiu.

Edilul a spus că spectacolul va avea loc la Teatrul de Vară, dacă vremea va permite. Dacă nu, evenimentul va avea loc la Sala Sporturilor.

Vizualizări: 1,849

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: