Târgu Jiu: Donează sânge în autocar

Gorjenii care vor să facă o faptă bună sunt așteptați să doneze sânge într-o campanie inedită care va ajunge și în județul nostru. Se va întâmpla la sfârșitul acestei săptămâni, când, la Târgu Jiu, va ajunge un autocar unde se va putea dona sânge. După acțiunea de aici, autocarul va ajunge la Novaci.

Toți cei care sunt dispuși să facă un gest mic, dar care poate salva o viață sunt așteptați sâmbătă în parcarea Mall-ului din Târgu Jiu. Aici va poposi autocarul unde se va putea dona sânge. Programul va începe de la ora 10. „Noi îi așteptăm pe toți cei care doresc să doneze sâmbătă, începând cu ora 10 până după amiază, în jurul orei 16, cu posibilitatea prelungirii acestui program de donare în funcție de adresabilitatea potențialilor donatori, în parcarea de la Shopping City Târgu Jiu. Este un parteneriat pe care noi încercăm să-l transformăm în tradiție. Acolo vom avea autocarul mobil de donare. Este mare, roșu, cu toate însemnele specifice centrelor de transfuzii”, a declarat Nicoleta Căluțoiu, directorul Centrului de Transfuzii Târgu Jiu.

Acțiunea nu se va încheia aici. Duminică, novăcenii și nu numai sunt sfătuiți să facă și ei o faptă bună. „Vom petrece și noi altfel ziua de duminică. De 1 decembrie, vom fi în cadrul târgului de la Novaci, începând cu ora 8 pentru novăcenii care vor să vină la donare. De la ultima donare, am fost întrebați când mai ajungem. Am reușit să obținem autocarul și pe 1 continuăm campania mobilă de donare la Novaci. Pe toți cei din Baia de Fier, Bengești, comune mari, îi invităm la campania de donare mobilă de la Novaci”, a mai adăugat Nicoleta Căluțoiu.

Vizualizări: 3,706

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: