Târgu Jiu: S-au finalizat lucrările pe strada Ciocârlău

O stradă care a testat răbdarea șoferilor în trafic, în ultimele săptămâni, a fost reabilitată. Autoritățile au transmis că strada Ciocârlău a fost asfaltată. Au fost făcute și marcajele pe carosabil, dar mai sunt șantiere deschise în Târgu Jiu. 

Primarul Marcel Romanescu a anunțat că lucrările vor fi grăbite ca să fie finalizate până începe sezonul rece. 

"Se circulă normal pe strada Ciocârlău. Edilitara a terminat acțiunea de asfaltare, fiind executate și marcajele pe carosabil. Au mai rămas unele intervenții la trotuare, dar se vor efectua rapid. Ne pregătim pentru sezonul rece. Grăbim lucrările pe care le avem de finalizat și se intervine pentru ca proiectele cu care intrăm în anul următor să nu producă disconfort cetățenilor.

Societatea Edilitara are destul de multe șantiere deschise în municipiu și se intervine cu precădere acolo unde cetățenii ar putea fi afectați de lucrări.

Mai ales în ultima perioadă s-a muncit și în weekend, au fost intervenții pe timpul nopții și se fac eforturi pentru ca investițiile municipalității să se finalizeze la timp", a transmis municipalitatea. 

Galerie foto




Vizualizări: 447

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: