Țările din UE, obligate să își primească propriii cetățeni

Ministerul Afacerilor Externe salută adoptarea de către Comisia Europeană, la 16 martie 2020, a unui set de linii directoare cu privire la managementul frontierelor, în contextul creat de virusul COVID-19.

În privința liberei circulații a persoanelor, liniile directoare prevăd următoarele:

• obligația statelor membre de a permite întotdeauna accesul propriilor cetățeni și al rezidenților, precum și obligația de a facilita tranzitul altor cetățeni și rezidenți UE care revin în statul de reședință; obligația de a nu refuza intrarea pe teritoriul național a persoanelor care sunt vizibil bolnave, însă cu aplicarea de măsuri corespunzătoare de protejare a sănătății publice; posibilitatea solicitării ca persoanele care se întorc dintr-o zonă afectată să fie plasați în auto-izolare, similar cu măsurile aplicate propriilor cetățeni;

• posibilitatea statelor membre de a refuza intrarea pe teritoriul național a cetățenilor provenind din state terțe în situația în care cetățenii din state terțe prezintă simptome relevante sau au fost expuși riscului de infecție și sunt considerați că pun în pericol sănătatea publică;

În aceste situații, statele membre UE au la dispoziție măsuri alternative (izolare sau carantină), în cazul în care acestea sunt considerate mai eficiente;

• aplicarea controalelor sistematice la frontierele externe UE (inclusiv posibilitatea aplicării de controale de sănătate) pentru toate persoanele, cetățeni UE și terți;

• posibilitatea re-introducerii de controale la frontierele interne UE, cu notificarea Comisiei Europene și a celorlalte state membre conform Codului Frontierelor Schengen;

• organizarea controalelor la frontieră de o manieră care să urmărească evitarea aglomerărilor la punctele de trecere care pot crește riscul de răspândire a virusului.

Vizualizări: 1,058

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: