Telescaunul din Rânca, amortizat în peste 750 de ani

Jaf pe faţă din banul public la Consiliul Judeţean Gorj. Consilierii au votat ieri un studiu de oportunitate care să permită concesionarea telescaunului de la Rânca pentru 5.000 de euro pe an. Având în vedere că investiţia făcută din bani europeni este de 3,82 milioane de euro, rezultă că banii vor fi recuperaţi în 764 de ani.

Consilierii judeţeni şi-au dat ieri acordul pentru concesionarea telescaunului de la Rânca, investiţie de 3.820.000 de euro. Licitaţia va porni de la o redevenţă de minim 5.000 de euro/an.

Nu doar majoritatea PSD a votat studiul. Liberalii spun că au votat proiectul pentru a scăpa de o investiţie proastă. Consilierul PNL Dan Vâlceanu a calculat greşit că investiţia va fi recuperată în 55 de ani. „Singurul motiv pentru care votez acest proiect este că toţi cei de aici conştientizăm că a fost o investiţie proastă şi trebuie să scăpăm de ea. Redevenţa este nesemnificativă comparativ cu valoarea investiţiei, chiar dacă a fost vorba de fonduri europene. Redevenţa de 5.000 de euro/an înseamnă cam 400 şi ceva de euro/lună. La nivelul acesta vom amortiza investiţia în 55 de ani. Atunci nu cred că va mai fi nici unul dintre noi pe aici şi probabil ne vom certa pe tema aceasta şi pe lumea cealaltă”, a precizat consilierul PNL. Un calcul corect arată că investiţia va fi recuperată în 764 de ani.

Gheorghe Mitescu, consilier PNL, consideră că telescaunul de pe Vârful Păpuşa a fost un proiect fără cap. „Cred că cei şi-au asumat această investiţie cu pierderi foarte, foarte mari trebuie să şi răspundă pentru acest lucru. La rugămintea primarilor de la Baia de Fier şi Novaci a trebuit să recurgem la această măsură. Motivul pentru care am dat aviz favorabil este acela ca primarii să fie degrevaţi de eforturile financiare ale acestei investiţii”, spune Mitescu. Telescaunul de la Rânca a fost administrat în primii trei ani de societatea Vârful Păpuşa, unde acţionari sunt cele două primării şi Consiliul Judeţean Gorj, iar în următoarele două ieri de constructorul SC Grup Primacons, care nu plăteşte niciun leu.

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, spune că investiţia va fi amortizată din folosinţa telescaunului, pentru că în zonă vor fi făcute modernizări. „Nu prin calculul chiriei vrem să scoatem investiţia, ci prin folosinţa telescaunului. Această investiţie este utilă pentru zona Rânca, dar trebuie să găsim cea mai bună formulă de administrare. Telescaunul a fost administrat de o societate care de bine ce l-a administrat a dat faliment. Oricum este bine că votaţi constructiv”, s-a adresat Ion Călinoiu consilierilor PNL. Surse susţin că procurorii au deja în lucru un dosar penal pentru această investiţie.

Proiectul, gândit când era zăpadă mare!!!

Consilierul PSD Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Salvamont Gorj, a dat de înţeles că discuţiile nu-şi au rostul întrucât proiectul telescaunului a fost gândit când la Rânca zăpada era de 5-6 metri!!! „Analizăm acum ce s-a gândit în urmă cu 10 ani. La vremea aceea nu se putea face pârtie nici pe partea spre Baia de Fier, nici spre Novaci, era singurul loc unde îl puteam amplasa, altfel dădeam banii înapoi. Telescaunul a fost gândit pentru iarnă, însă lucrurile se pot îndrepta, se poate amenaja un restaurant, un traseu de belvedere, iar telescaunul va putea fi folosit şi vara. Acum 10 ani vorbeam de zăpadă de 5-6 metri la Rânca, acum, de 2-3 ani, nu mai putem vorbi de aşa ceva. Peste 10 ani poate vom avea zăpadă”, a declarat Sabin Cornoiu.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: