DNA despre afacerile lui Greblă cu struţi, dropii, ruşi şi interlopi

Toni Greblă a demisionat  ieri din funcţia de judecător la Curtea Constituţională a României, după ce DNA a cerut aviz pentru arestarea sa. „Eu nu am delapidat, nu am luat, nu am băgat mâna în bani publici. Acuzele mele sunt mai mult legate de un anume tip de comportament, pe care eu mi l-am asumat, că nu pot să mă dezic de el”, a spus Greblă după audierile de ieri. Imaginea bună a acestuia din vremea când a fost prefect şi senator de Gorj a fost spulberată de referatul prin care procurorii cer arestarea acestuia.

Procurorii au descris în referat afaceri neştiute ale lui Toni Greblă, de la ferma cu struţi la proiectul privind repopularea cu dropii, de la afacerile cu energie ale finului Bîrcină la sponsorizarea primită de la senatorul de Gorj Dian Popescu. De maxim interes sunt însă legăturile lui Greblă cu afacerişti ruşi.

Struţii de la „Ferma de prieteni”

Greblă a început în anul 2009 afacerea de la Teleşti, Gorj, unde a făcut o fermă de struţi, împreună cu Mihai Prundeanu, fost asociat şi într-o firmă a fiului lui Greblă. Chiar dacă acum Greblă spune că nu e vorba de o fermă a lui, ci de o gospodărie ţărănească a soacrei, procurorii îl contrazic cu un document din 2009. „Eu, Toni Greblă, mă oblig să angajez personalul necesar, să supraveghez lucrările de investiţii şi să realizez după consultarea partenerului acele măsuri care să conducă la atingerea scopului, care este acela de a obţine profit din creşterea şi valorificarea struţilor”, se menționează în asocierea dintre fostul judecător constituțional și omul de afaceri, ambii convenind să contribuie cu 50% în afacerea respectivă.

ferma_grebla_2

Anchetatorii au constatat că până acum Prundeanu a investit mai bine de 360.000 de lei în afacerea de la Telești, investițiile sale regăsindu-se însă în activele firmei ICPE Electrocond Technologies S.A. cu care a făcut afaceri în domeniul energiei. ”Ferma de prieteni” a avut și șase angajați, cărțile de muncă ale acestora fiind descoperite de anchetatori la Asociația Camera de Comerț România – Japonia, la care Greblă a fost între 2010 și 2013 în funcția onorifică de vicepreședinte. Printre angajați se numără și Constantin Grecu, cel pe care toată lumea prin Telești îl știe de „șeful fermei”, între el și ICPE Electrocond Technologies S.A. fiind încheiat în 2010 un contract de custodie pentru 80 de struți. Grecu a declarat struții în mod oficial ca exploatație agricolă, deși nu are nici un act pentru a justifica prezența acestora pe terenul care aparține, în acte, soacrei lui Greblă, la perchezițiile de luna trecută mascații mai găsind aici 6 struți, deși, tot în acte, la un moment dat numărul lor era de vreo 200.

De unde proveneau struții și unde erau sacrificați pentru a fi valorificați? Anchetatorii au ajuns tocmai în Giurgiu, la firma Suraki SRL din Răsuceni, deținută de Denis Suraki și Surachi Veaceslav, o simplă căutare pe Google arătând că aceștia sunt niște ruși care au dezvoltat în apropiere de București inclusiv o tăbăcărie și un incubator pentru struți. „Ferma de prieteni” a dus acolo la eclozat 100 de ouă, din puii ieșiți 30% trebuind să se întoarcă în dealul Teleștiului pentru a asigura perpetuarea speciei. Suraki SRL este însă o firmă despre care presa de specialitate relatează că a primit în 2013 o finanțare de aproape 80 de milioane de lei pentru a dezvolta o afacere în domeniul energiei pentru care are și finanțare europeană, valoarea totală a proiectului fiind de peste 154 de milioane de lei!

Proiectul ”Dropia”

Suraki și Surachi au fost audiați în dosarul lui Greblă la sfârșitul lunii ianuarie, ei povestind însă nu doar despre colaborarea cu „Ferma de prieteni” din Teleşti și ouăle duse la eclozat, care nu au fost bune și nu au scos pui, ci și într-un alt proiect, intitulat „Dropia”. „Aceştia au arătat că Toni Greblă i-a sprijinit în proiectul „Dropia”, proiect de interes naţional pentru România şi care trebuia coordonat de Ministerul Mediului, prin APM Giurgiu, fiind necesară accesarea programului „Life Plus”, care era un program din fonduri europene şi avea în vedere repopularea cu animale pe cale de dispariţie, cum este cazul dropiei. În acest sens, Toni Greblă l-ar fi însoţit pe Surachi Veceslav într-o vizită la ministrul Apărării de la acea vreme, pentru identificarea unei locaţii de creşterea dropiilor şi respectiv la Ministerul Mediului, pentru accelerarea programului. Cu privire la activitatea lor în România, cei doi au arătat că, în perioada 1995-1999, prin firma Technosteel SRL, au vândut în România oţeluri plate şi profile, produse fabricate la combinatele siderurgice de la Magnitogorsk şi Mechel Celeabinsk din Federaţia Rusă, fiind unici importatori până la preluarea de către Mechel a fabricii din Târgovişte (Suraki Denis fiind translatorul proprietarilor Mechel, respectiv Iorich Vladimir şi Ziuzin Igor la acel moment când aceştia au vizitat România şi clienţii societăţii)”, se arată în referatul DNA înaintat la Senat cu propunerea de arestare preventivă a lui Toni Greblă.

Minciuna lui Dian Popescu are picioare scurte

În referatul DNA se face vorbire şi despre faptul că senatorul Dian Popescu a plătit în 2009, prin firma sa Maserati, puţurile forate de o firmă din Turcineşti la ferma lui Greblă din Teleşti. Pandurul a aflat pe surse informaţia privind audierea lui Dian Popescu, dar acesta a negat categoric. „Informaţii date de cine? Sunt prostii. Nu-i adevărat. Numai minciuni. Lăsaţi-l pe Toni în pace, lăsaţi justiţia să-şi facă treaba şi vedeţi după aia“, declara Dian Popescu pe 1 februarie.

Iată cum îl contrazic acum procurorii. „Din declaraţia din 28.01.2015 a martorului Bunăiaşu Gabriel şi respectiv din declaraţia din aceeaşi dată a lui Popescu Dumitru Dian (senator), rezultă că cei doi s-au ocupat în decembrie 2009 de forarea unui puţ la ferma de la Teleşti, comandat de Toni Greblă pentru a asigura necesarul de apă la fermă. În fapt, lucrarea a fost executată de firma SEMLUNA SRL, aparţinând lui Bunăiaşu Gabriel şi a fost decontată de către cumpărătorul SC MASERATI SRL, suma de 26.918 lei, contravaloarea serviciilor fiind suportată de firma senatorului Popescu Dumitru Dian, deşi beneficiarul acesteia era cel care a comandat-o, şi anume senatorul Toni Greblă”, se mai arată în documentele DNA.

AFACERI CU RUŞII

Referatul face ample referiri la combinaţiile lui Toni Greblă cu cetăţeni ruşi, turci, moldoveni, la intenţia de a face afaceri care să după la încălcarea embargoului cu Federaţia Rusă. În dosar sunt şi câteva interceptări ale discuţiilor lui Greblă cu Ion Bîrcină sau cu Bartolomeu Săvoiu, prin ale cărui relaţii internaţionale urma să se facă exportul de carne către Rusia. 

Vizualizări: 1,225

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: