Formarea unui cuplu presupune întâlnirea a două persoane diferite, cu istorii de viaţă diferite, care vor să trăiască împreună. Potrivit ultimelor statistici, durata medie a unei căsătorii în România este de 13 ani, iar în ultimii ani, divorţul apare cu frecvenţa cea mai mare în rândul bărbaţilor şi femeilor din grupa de vârstă 35 - 39 de ani.

La început există, în general, o perioadă în care fiecare partener dă tot ceea ce are mai bun, vrea să impresioneze, îşi doreşte să dezvolte relaţia. În timp, contextul în care cei doi au început relaţia se schimbă, deci se ivesc alte tipuri de experienţe cărora cuplul trebuie să le facă faţă. Orice modificare mobilizează la fiecare dintre ei anumite calităţi, sau anumite “umbre”. Comunicarea în cuplu poate intra în impas din diverse motive, de exemplu: se activează orgolii, traume anterioare, temeri sau şabloane educaţionale diferite, comoditatea unuia dintre parteneri, ce determină în prima fază supraresponsabilizarea celuilalt şi de aici apar oboseala, lipsa timpului pentru îndeplinirea propriilor nevoi, frustrări, gelozia care este de fapt o frică şi în acest caz ar trebui identificate cauzele mai profunde ale acestei frici, infidelitatea unuia dintre parteneri.

Acesta este momentul în care ar trebui să se apeleze la ajutorul unui psiholog, ca mediator: O terapie de cuplu nu îşi propune nici să împace, nici să despartă. Se pleacă de la premiza că, atunci când partenerii vin la terapie, există deja un blocaj de comunicare în cuplu. Scopul terapiei este de a ajuta fiecare partener să conştientizeze ce se întâmplă în prezent, cum s-a ajuns în acest impas şi ce se poate face.

Este nevoie însă de sinceritate şi dorinţă autentică de schimbare, din partea ambilor parteneri. Uneori un cuplu vine la terapie, dar unul din parteneri, spune "Vreau ca relaţia să fie mai bună, dar să se schimbe el/ ea", sau "Îmi doresc să fac schimbări, dar nu acum!". Iar în cazul cel mai dificil se manifestă o ambivalenţă - pe de-o parte se spune că se doreşte o schimbare, dar pe de altă parte se refuză orice acţiune ce ar putea provoca schimbarea.

Acestea sunt momente delicate ale terapiei, în care de multe ori apare dorinţa de abandon, pentru că se ating de fapt subiecte grele, rigidităţi raţionale, tipare educaţionale sau pur şi simplu din comoditate. Este nevoie de perseverenţă, iar aici se vede dorinţa autentică de a salva sau îmbunătăţi relaţia. În concluzie, în urma unei terapii de cuplu, vor putea fi clarificate anumite aspecte, se vor putea conştientiza cauze profunde ale unor  blocaje, se pot pune în mişcare pârghii acţionale şi resurse poate neconştientizate sau uitate. Ce anume se va întâmpla în timpul terapiei şi la final este însă decizia fiecărui partener.