Termen limită pentru virarea economiei la fondul de salarii în CEO

Toți cei peste 13 mii de angajați ai Complexului Energetic Oltenia urmează să primească vineri, 28 decembrie, câte 700 de lei prin distribuirea economiei la fondul de salarii. Chiar dacă au fost discuții aprinse în ultima ședință între sindicate și administrație, banii ar trebui să fie virați în conturile salariaților, dau asigurări sindicatele.

Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, speră ca banii să fie dați, chiar dacă Pandurii a blocat conturile companiei. “Mâine (n.r. vineri) este data limită ca oamenii să primească banii. Nu ne interesează aceste șicane care există și nici interesele acestea. Oamenii trebuie să primească banii pentru că nu au nicio legătură cu acest conflict”, a transmis Gabriel Căldărușe, președintele SMEO, la Sud FM.

Președintele Sindicatului Liber de la Cariera Roșiuța, Nelu Roșca, a spus joi seara la Tele 3 că banii vor intra pe cardurile salariaților pe 28 decembrie și că nu există riscul unor întârzieri. (A.A.)

Vizualizări: 4,563

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: