Timpul nu e o constantă, a spus-o Einstein de mult. Trece în mod diferit, în funcţie de sistemul de referinţă. De exemplu, în România timpul trece mai greu. Tocmai de aia se zice că suntem cu zeci de ani în spatele occidentalilor. Tragedia e că diferenţa temporală se măreşte. Pentru că la noi ziua trece în 30 de ore, cel puţin. Gândiţi-vă la mijloacele de transport. În Vest există trenuri de mare viteză şi, mai ales, seriozitate. Vă mai amintiţi cu siguranţă când şi-au cerut japonezii scuze pentru că toate trenurile lor, cumulate, au întârziat câteva secunde într-un an. Vreau să facem un experiment: trageţi aer în piept şi încercaţi să calculaţi cât întârzie toate trenurile româneşti într-un an- Eu cred că întârzie milenii. Şi cum ai putea băga o întârziere de un mileniu într-un singur an, dacă acel an ar trece normal, ca în lumea civilizată? Cu trenurile am două exemple simpatice şi recente. Mai întâi, a trebuit să aştept pe cineva care venea cu trenul din Piteşti la Bucureşti. M-am uitat pe mersul trenurilor. În condiţiile în care cu maşina faci maxim o oră pe autostradă, trenul făcea o oră şi jumătate. Tăbăcit, m-am prezentat la gară după o oră şi 45 de minute. N-am nimerit-o. Trenul a întârziat jumătate de oră. Apoi, la vreo două zile, un prieten a plecat într-o mini-excursie la Curtea de Argeş. Când a ajuns în fabuloasa gară Dudeşti, la drumul de întoarcere spre Bucureşti, a sesizat că trenul a plecat în sens invers, adică înspre sensul din care venise. La un moment dat, un călător şi-a luat inima în dinţi şi a îndrăznit să întrebe: ”nu vă supăraţi, de ce mergem invers?”. Naşul a răspuns împăciuitor: ”trebuie (n.r. - fascinant acest ”trebuie”, nu?) să luăm pe cineva de la Câmpulung!”. Fără să fie pe traseu sau în program, deci, prietenul meu a făcut şi o excursie la Câmpulung-Muscel, detur soldat cu o oră şi jumătate de întârziere.

Culmea e că, oricât de proaste ar fi drumurile din România, tot cu maşina ajungi mai repede oriunde în ţară şi chiar şi oriunde în oraş. Dar nici în autoturism nu eşti scutit de încetinirea suspectă a timpului. Tranzitam deunăzi ex-capitala europeană, oraşul Sibiu. Oraş fără centură ocolitoare. Ca să ajungi de la Bucureşti la Cluj şi viţăvercea, trebuie să traversezi tot Sibiul. La o oră nerezonabilă, durează în jur de o oră. Şi oraşul ăsta, repet, a fost capitală europeană. Parcă, la condiţiile astea, mergea cel mult de-o periferie europeană.

mantzy.wordpress.com