Tinerii pandurilor au confirmat din nou

Pandurii nu mai au emoţii după meciul cu U Cluj. Mai uşor decât se aşteptau după numeroasele indisponibilităţi din lot, gorjenii au luat cele trei puncte şi au câştigat cu 2 la 0 cu Universitatea Cluj. Echipa lui Petre Grigoraş şi-a asigurat în mare măsură locul în liga întâi şi pentru sezonul viitor, doar o minune putând salva una din cele două urmăritoare.

Suspendat la acest meci, Petre Grigoraş a urmărit meciul  de la tribuna oficială de unde nu a ezitat să mai strige la secunzii săi. După patru meciuri fără victorie gorjenii au reuşit să se impună din nou la Severin învingând trupa fostului antrenor Ionuţ Badea. Tinerii s-au făcut din nou remarcaţi, la fel ca şi curajul lui Grigoraş de a miza pe jucători care au doar 4-5 jocuri în prima ligă. Rada a fost cel care a deschis scorul după ce s-a înălţat la centrarea lui Brata şi l-a executat pe Marius Popa. În partea a doua a meciului Stromaier, Vranieş şi Brata au contribuit la cel de-al doilea gol marcat de tânărul component al naţionalei de tineret, Ciprian Brata. Scorul final a fost 2-0 după ce portarul Lazar s-a opus oricărei încercări a celor de la U Cluj de a trece de tânărul portar, şi el o promisiune pentru naţionala lui Săndoi.

Lăudaţi de fostul antrenor

Aşa cum constata după meci fostul antrenor de la Pandurii Ionuţ Badea a fost un unul decis în mare parte de determinarea cu care au jucat gazdele. „Din păcate noi nu am reuşit să ne ridică m la nivelul motivaţional al acestui joc. Putem spune că avem alibiuri şi probleme de lot dar indiferent că ne-am atins obiectivul trebuie să existe motivaţie în continuare”, a spus după meci Badea care a afirmat că Pandurii au meritat victoria: „Determinarea lor a dus la victorie, noi nu am reuşit nimic deşi am avut situaţii de a reintra în joc. Dar nu am înscris când am avut câteva ocazii. Pandurii au un joc frumos de posesie, la fel ca şi Universitatea. Ambele echipe se înscriu în media de posesie ridicată a Ligii I”.

Vizualizări: 108

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: